OPERAȚIUNE – În Maramureș, suspecți la aderarea la un grup infracțional organizat pentru obținerea ilegală de fonduri din programul Start UP Nation

0
1191

START UP NATION. Joi, 30 iunie 2022, procurorii din cadrul Secţiei de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat 42 de percheziţii domiciliare în Maramureș, Iași, București, Ilfov, Galaţi, Suceava, Neamţ şi Vaslui, într-un dosar penal care vizează 38 de suspecţi față de care s-a dispus continuarea urmăririi penale (24 persoane fizice şi 14 firme), pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi obţinere ilegală de fonduri în formă continuată (9 acte materiale), respectiv complicitate la obţinere ilegală de fonduri.

 

Conform procurorilor implicați în anchetă, în urma cercetărilor a rezultat că „în perioada 2019-2020 s-a constituit un grup infracţional organizat care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, folosind mai multe societăţi comerciale, ar fi obţinut pe nedrept prin programul Start UP Nation fonduri nerambursabile garantate de bugetul de stat, în cuantum total de 1.571.687 lei”.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here