OFICIAL – Prim-ministrul Ludovic Orban vine vineri în Maramureș

1
1421

PRIM-MINISTRU. Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 16.00, prim-ministrul României, Ludovic Orban, vine în Maramureș. Primul obiectiv al premierului este vizita la Techtex din Grupul Taparo din Târgu Lăpuș, controlat de Ioan Filip, prima fabrică de textile medicale cu capital 100% românesc.

 

De asemenea, prim-ministrul liberal va participa la prezentarea proiectului pentru realizarea unei noi fabrici a Grupului Taparo în comuna maramureșeană în Cicârlău, unitate de producție care va fi finalizată în acest an printr-o investiție de 20 de milioane de euro (pentru acest proiect, Taparo a luat un credit de la Eximbank cu rambursare în 7 ani). Vă reamintim că, inițial, Filip a anunțat edificarea noii fabrici în Baia Mare, dar până la urmă s-a decis să o construiască în Cicârlău (nu e prima mare investiție ratată de Baia Mare în mandatul primarului doctor în economie Cătălin Cherecheș).

 

Conform precizărilor oficialilor Grupului Taparo, în septembrie 2020 se preconizează ca în fabrica din județul Maramureș să se producă lunar până la 35 de milioane de măști de protecție. În acest moment, fabrica Grupului Taparo are o capacitate de producție anuală de 300 de milioane de metri pătrați de material textil pentru uz medical, din care pot produce: 150 de milioane de măști de protecție, 30 de milioane de bonete, 7 milioane de lenjerii de unică folosință, 4 milioane de halate și combinezoane, precum și scutece de unică folosință și servețele anti-microbiene.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Am 64 de ani.Bunicii mei au fost ,,bratieni,, parintii mei deasemenea si in sangele meu curge sange de liberal.
    Va rog domnule Orban sa-l intrebati pe Ionel Bogdan cine este candidatul nostru liberal la Primaria Baia Mare.De ce nu avem nici pana in acest moment un candidat desemnat.Ce strategie e asta ,a strutului ? O sa ajungem sa-l sprijinim pe Dan Ivan care lupta si face puncte zi de zi.Cum sa lupti cu Chereches Catalin cu fantome.De ce nu ne asumam cu putere un candidat cu care sa recucerim Baia Mare? Aceeasi problema o avem si la Consiliul Judetean.Nimeni.Pe ,,nimeni,,i nu-l putem pune sa lupte cu Zetea si pesedistii lui.Va rog sa-i puneti lui Ionel Bogdan aceste intrebari si cu ocazia zilei de 1 iunie sa-i faceti cadou un lego.Politica e prea mult pentru el si nu e de joaca.Mandru ca sunt liberal…dar suparat pe situatie.Succes in Maramures domnule presedinte Orban!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here