OFICIAL – În 10 august 2022, la ora 13.00, inaugurarea oficială a noului hipermarket Kaufland din Baia Mare, al doilea cel mai mare din țară

0
5605

INAUGURARE. Miercuri, 10 august 2022, la ora 13.00, are loc deschiderea oficială a noului magazin Kaufland din Baia Mare, au anunțat oficialii companiei, care au devansat inaugurarea cu o zi față de termenul programat inițial. Localizat pe Bulevardul București nr. 100, lângă Selgros și vis-a-vis de strip-mall-ul Baia Mare Value Center, acesta este cel de-al treilea hipermarket inaugurat în Baia Mare de Kaufland România SCS (firma prin care holdingul acționează pe piața comercială autohtonă).

 

Investiția, de circa 35,5 milioane de lei, s-a materializat în construirea celui de-al doilea magazin ca dimensiune construit de Kaufland în România (după Kaufland Militari Residence din București, care are o suprafață de 6.000 mp – Kaufland 3 Baia Mare este desfășurat pe o suprafață de aproape 5.800 mp, pe o parte din terenul fostei fabrici de confecții Maratex Baia Mare, iar construcția are 94 metri lungime și 66 metri lățime).

 

Kaufland a intrat pe piața de retail din Maramureș în 16 martie 2006, când a inaugurat primul hipermarket, în Baia Mare, pe strada George Coșbuc nr. 38 (o investiție de 8 milioane de euro), iar în decembrie 2009 a deschis cel de-al doilea hipermarket, tot în Baia Mare, în cartierul Vasile Alecsandri, pe Bulevardul Unirii nr. 21A (o investiție de 8,5 milioane de euro).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here