NU S-A SCHIMBAT NIMIC – Locotenentul Dăncuș nu a preluat doar atribuțiile lui Cherecheș, ci și responsabilitatea plății servitorilor umili de pe plantația promovării publice

11
33428
Cătălin Cherecheș și Ioan Doru Dăncuș

CONSTATAREA CARE NU S-A SPUS. Odată cu preluarea funcției de primar interimar al municipiului Baia Mare, cauzată de condamnarea penală urmată de fuga din țară a coruptului Cătălin Cherecheș, locotenentul acestuia, viceprimarul Ioan Doru Dăncuș, a fost nevoit să preia și responsabilitatea plății servitorilor umili de pe plantația promovării publice.

 

În fond, pentru acești slujbași nevertebrați și lipsiți de credibilitate, nici nu contează ce dos pupă, ce personaj promovează, ci doar constanța sumelor de bani care le intră în conturi, parțial oficial, prin contracte cu firme din subordinea Primăriei Baia Mare, parțial neoficial, prin contracte impuse de Cherecheș firmelor de casă.

 

Așadar, aceleași personaje care-l preaslăveau pe Cherecheș în baza plăților efectuate din banii orașului, își continuă umili activitatea de preaslăvire a lui Dăncuș. Numele lor au fost făcute public în nenumărate situații, îi cunoașteți cu toții pe vânzătorii propriilor credibilități și putințe. Fenomenul nu a fost curmat, pupătorii dosurilor nu s-au schimbat, unica modificare constând în proprietarul dosului pupat cu abnegație pre-electorală de acești sclavi media de care îmi este foarte milă și foarte rușine.

 

La fel de rușine îmi este și nerușinea plătitorului, respectiv de Dăncuș, un dependent de pariuri care a învățat de la căpitanul său, cum l-a numit pe Cherecheș, doar lucrurile rele. Numai că tocmai aceste lucruri rele i-au adus lui Cherecheș o condamnare la 5 ani de închisoare pentru corupție.

 

Trebuie să fii complet nerealist să îl urmezi în metehne tocmai pe unul care nu a sfârșit deloc bine, nefiind în stare să-și îndeplinească nici măcar promisiunile făcute sieși (vă reamintesc doar acel atât de des clamatul, după ieșirea din închisoarea de la Gherla: Cătălin Cherecheș nu va mai intra niciodată în pușcărie – el fiind acum, de 20 de zile, tot în pușcărie). E ca în sfatul cu aplecatul după ce dai cu capul în grindă.

 

… deocamdată s-a schimbat doar un nume în Baia Mare. Insuficient pentru revenirea la normalitate. Metehnele au rămas aceleași. Pupindosismul n-a murit. Doar puțin s-a odihnit.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

11 COMENTARII

  1. Acuzarea consilierilor locali la vrac este tot o meteahna a mediocritatii. Cei care fac asemenea postari nu cunosc ”regula” democratiei potrivit careia o majoritate decide in detrimentul unei minoritati? Vinovati sunt ”coalitienii” si consilierii sinecuristi care pentru obedienta lor primnesc cate un os de ros? un post de directoras undeva, o angajare la Vital SA, o lucrare pentru utilajele firmei, un PUZ pentru prietenii din imobiliare, etc. Dancus chiar daca joaca in ham si nu respecta toate regulile lui Chereches este tot un descurcaret local care trebuie inlaturat, coalitienii trebuie izolati, numit un alt lider al administratiei care sa fie transparent si corect. Dar nu se poate sau este foarte dificil daca sclavii din presa, buna expresie dle Vischi, continua sa minta, manipuleze si pupe dosurile publice.

    • Cosilierii locali sint vinovatii si ei , cind nu este ceva ok dau vina pe primar.
      Fara sustinerea consilierilor primarul nu poate face mare lucru.
      Consilierii sint complici ai primarului si au responsibilities fata de tot ce se intimpla in oras.

  2. „Banul public este întotdeauna furat” -axioma hoților cu gulere albe.
    Cetățeanul este indignat deja doar de dimensiunea furtului și nu de fapta in sine . De unde vorba ” Pre’ mult a furat !”

  3. revin la intrebarea – consilierii locali ce pazesc???? sa intelegem din tot ce se intampla, ca si ei sunt abonati la spagile care intra in primarie, de aceea nu se opun la nimic care e in defavoarea orasului ??? eu asa inteleg pentru ca mi greu sa cred ca toate aberatiile supuse la vot, pot sa treaca prin consiliul local ca gasca prin apa…ceva e putred acolo …

  4. De aceea l-au menținut pe locotenent, tocmai ca să nu se schimbe nimic în bucătăria internă. Îi tai hidrei un capăt și crește repede altul în loc. Nu ar fi reușit kake de unul singur să jefuiască orașul ăsta atâția ani! Gașca de borfași (lupi înfometați în blănițe de mielușei) ai tâlharului condamnat, este în continuare bine mersi și în activitate. Au avut doar nevoie să scoată din nou în față un clovn. De data asta unul mai docil și fără aere de mare vedetă ‘telectuală cu pedigree de ciocoi. Să vedem cât rezistă trogloditul, că se pare că pe lângă atribuții și responsabilități, ar fi moștenit de la pușcăriaș și metehnele.

    • Dancus merge prin cartiere (cam așa a început și Cherecheș) spășit și cu tot felul de promisiuni.Asa că ieșiți toți lingăii și pupati-i poalele !!😂

  5. daca statul cu justitia lui nu coboara pana la radacina raului nu se rezolva nimic. se va schimba doar beneficiarul spagilor. cum de nimeni nu e interesat de partonii firmelor care prospera cand e de notorietate ca nimic nu se facea fara mita ? cum de nu intreaba nimeni dezvoltatorii imobiliari cat a costat fiecare bloc ? cum de nu intreaba nimeni finul cat era partea nasului ? SRI doarme, DNA doarme. cei din hora lui Chereches vor juca voiosi la alta nunta. doar atat se va schimba.

    • Păi dacă statul nu intervine să-i ia la întrebări,poporul ce face ??! Poporul de ce nu iese constituțional să facă petiție să adune semnături și să-i zică pleacă,la revedere .Cine ne+a oprit ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here