INVESTIȚIE – INFRASTRUCTURĂ – Contract de 35 de milioane de lei pentru reabilitarea a 3,7 kilometri de străzi în Vișeu de Sus și lucrări adiacente

0
963

VIȘEU DE SUS. Administrația publică locală din Vișeu de Sus a introdus în licitație un contract estimat la valoarea de 35 de milioane de lei (exact: 35.051.894,39 lei, sumă care include TVA) și care vizează proiectarea si execuția lucrărilor de reabilitare și refacere a infrastructurii rutiere și pietonale (străzi, poduri, podețe, praguri de fund) și consolidare maluri/anrocamente în oraș.

 

Conform proiectului, se vor amenaja 3,77 kilometri de drum (străzi cu două benzi de circulație, cu lățimea de 5,5 metri), se vor executa lucrări pentru asigurarea scurgerii și evacuării apelor de suprafață, amenajări ale intersecțiilor cu drumurile laterale și ziduri de sprijin și fundații adâncite de parapet din beton armat.

 

Contractul, care va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală în decizia finală de 40%, resursele alocate pentru realizare 19%, metodologia de realizare calitativă de 20%, experiența profesională a 3 experți-cheie 21%), trebuie finalizat în 2 ani și 3 luni (27 de luni: 3 luni proiectare + 24 luni execuție), lucrările urmând să fie garantate 3 ani. Ofertele sunt așteptate până la 13 octombrie 2023.

 

* Foto generică: @anchetaonline.ro

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here