IMINENȚĂ – Drumarul Baltă Oniza își bagă în insolvență și a doua mare firmă de lucrări de infrastructură rutieră, după ce anul trecut a avut cele mai mari cifre de afaceri și profituri nete din istoria societății

1
2273

INSOLVENȚĂ DRUMAR MARAMUREȘ. Nord Vest Infrastructură și Servicii SRL din Baia Mare, firma de drumuri controlată de Ioan Baltă zis „Oniza” prin fiul său, Ionuț Petrișor Baltă (30 de ani, asociat unic) – ambii originari din Negrești-Oaș (jud. Satu Mare), care a închis anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 44 de milioane de lei și 64 de angajați, și-a cerut insolvența.

 

Solicitarea vine după cel mai bun an pentru firma lui Baltă, în 2023 firma închizând anul cu o cifră de afaceri în creștere cu 45,87% (44,02 milioane de lei) și un profit de în creștere cu 16% (1,51 milioane de lei), indicatori financiari record în istoria economică a firmei, realizați cu 64 de angajați. Însă tot anul trecut, datoriile firmei au crescut cu aproape 69%, ajungând la peste 27,6 milioane de lei.

 

Baltă a cerut ca cerere firmei sale, din postură de debitor, să fie judecată în regim de urgență, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Firma are deschise mai multe procese în care i se cere executarea silită, însă în cazul în care va fi declarată în insolvență, acestea nu vor mai putea fi executate, datoriile urmând să fie înscrise la masa credală. Baltă Jr. are în portofoliu/rezervă o altă firmă specializată în construcția de drumuri, Nvis Road (fostă Mini Concret SRL), înregistrată în Cluj-Napoca.

 

Deși tânăr, fiul lui Oniza are deja un faliment la activ, cel al sereleului Fraxu 2003 înregistrat în Cluj-Napoca (unde era asociat minoritar cu Cristian Borcoș, majoritar cu 80%), firmă care a sfârșit „gloriosul” drum în circuitul economic mioritic cu o ţeapă de peste 230.000 lei, însă patronii au scăpat de atragerea răspunderii personale (cererea fiind respinsă de instanță).

 

Nord Vest Infrastructură și Servicii este fosta Media Rivulus Dominarum, înființată în august 2013 de Majoros Andrei Csaba (fostul patron al Tele+/Canal 7) și de Mircea Dolha (fost viceprimar în Baia Mare, fost președinte PSD Baia Mare și PNL Maramureș) pentru a controla televiziunea locală Tele+. În timp, Majoros a ieșit din firmă, Dolha asociindu-se cu Oniza (prin fiul său, Ionuț Petrișor), iar apoi și-a făcut și el exit-ul din firmă (mega-televiziunea prognozată a fi înființată pe structura Tele+ nefiind concretizată), în firmă rămânând doar fiul lui Oniza.

 

Baltă Jr. a metamorfozat defuncta Media Rivulus Dominarum în Nord Vest Infrastructură și Servicii și i-a schimbat obiectul de activitate, pentru că Baltă Senoir tocmai și-a băgat în insolvență firma de drumuri cu denumirea scrisă greșit, XS Sud Compani (cu vreo 80 de creditori!), din activitatea căreia cumpăra popcorn pentru a-l alimenta pe primarul Cătălin Cherecheș (după propriile declarații ale lui Baltă senior în fața instanței).

 

În 2014, Ioan Baltă „Oniza” și-a băgat în insolvență firma de drumuri pe care o deținea, XS Sud Compani SRL, o insolvență nefinalizată nici la 10 ani de la deschiderea acesteia (și aceasta este judecată la Tribunalul Maramureș). „Oniza” a fost adoptat în mandatele de primar ale lui Cătălin Cherecheș în caruselul firmelor de casă a Primăriei Baia Mare, el fiind cel care a declarat în instanță, în procesul în urma căruia fostul edil a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, că atunci când primarul venea la sediul firmei sale îi pregătea popcorn pentru că acestuia îi plăcea (explicație la acuza DNA că aceștia comunicau codat, folosind cuvântul popcorn pentru banii de șpagă).

 

Cei doi drumari Baltă, tată și fiu, nu sunt străini de sălile de judecată, ei fiind chiar inculpați împreună într-un proces de evaziune fiscală de peste 14 milioane de lei, proces deschis în anul 2021 în care Finanțele și Autoritatea Vamală s-au constituit părți civile și în care au și sechestru asiguratoriu pe o parte din bunuri (Baltă senior este inculpat pentru evaziune fiscală în formă continuată și agravată, iar Baltă junior este inculpat pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și agravată) – nici acest proces nu este finalizat și el fiind judecat la Tribunalul Maramureș.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Sa vezi (citesti ) si sa nu crezi…
    Aceasta identitate economica sau agent comercial prestator(cum doriti) , inregistreaza datorii de nu le poti cti decat de la coada la cap ca sa le poti pune in sistem matetmatic, iar administratorii lor sunt burdusiti de dosare penale in care sunt imiplicati ca si intimati/acuzati….eaziune fiscala i forma continua si agravanta…si ei presteza pe bani publici bine mersi, isi baga firmele in insolventa, creditorii ramanad sa primeasac ce hotaraste si mai ales cand hotareste instanta…(spete care se judeca de 10 ani !!!)
    Noaptea minti.
    Si un biet mirean( cetatean) daca are o datorie de 1 leu in sold la ANAF, sau Administratia locala…devine rau platnic si i se blocheaza conturile si mai grav este amenintat cu secestrul bunurilor inregistate pe numele lui.
    Mama ei de dreptatae si de constitutie care ne asigura ca in fata legii suntem toti egali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here