IDENTITATEA CÂȘTIGĂTORLUI – La un an după ce a semnat contractul de finanțare, administrația județeană a reușit să atribuie contractul de 8,5 milioane de lei care vizează reabilitarea unui centru școlar din Maramureș

0
1571

CONTRACT DE EXECUȚIE. La un an după ce a semnat contractul de finanțare nerambursabilă (în 22 februarie 2023) și mai multe anulări din lipsă de ofertanți interesați, administrația Maramureșului a reușit în sfârșit să atribuie un contract de circa 8,5 milioane de lei (exact: 8.489.136,65 lei, sumă care include TVA), care prevede reabilitarea unui centru școlar din județ. Obiectivul investițional este finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, gestionate de statul român prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Respectiv, la 19 februarie 2024, Consiliul Județean Maramureș a semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea Centrului Școlar pentru Educație incluzivă Vișeu de Sus, care prevede reabilitarea a trei corpuri de clădiri (cele două internate, blocul alimentar și clădirea atelierelor). Clădirile sunt localizate pe străzileLibertății nr. 4-6 și 22 Decembrie nr. 30, iar contractul a fost semnat cu unicul ofertant, asocierea de firme Avril SRL & Kes Business SRL.

 

Lucrările trebuie finalizate în cel mult 620 de zile (circa un an și 9 luni) și au ca obiectiv reducerea consumului de energie cu 50% prin renovarea energetică a clădirilor.

 

Identitățile câștigătorilor
Avril SRL, leader de asociere, este specializat pe construcții civile și industriale, este înregistrat în Negrești Oaș (jud. Satu Mare) și este controlat de Ioan Daniel Savu (care deține 60% din părțile sociale) – asociați secundari sunt Petru Ciorba (20%), Vasile Ovidiu Hotca și Daniel Cristian Seleveschi  (ultimii doi dețin câte 10% din părțile sociale). Savu (62 de ani) este președintele PNL Negrești Oaș și fost candidat PNL Satu Mare la Camera Deputaților la ultimele alegeri parlamentare și mai deține/controlează firmele Road & Infrastructură Construct și Avritel B2B – înregistrate în Baia Mare – și Vopsitorii Industriale din București. În 2022, firma a închis cu o cifră de afaceri de 170,65 milioane de lei și un profit net de 15,48 milioane de lei, realizat cu 175 de angajați, dar și cu datorii de 52,04 milioane de lei.
Kes Business SRL, asociat secundar, este înregistrat în Bistrița și este specializat în inginerie și consultanță tehnică. În 2022, firma, care este controlată de Mihaela Liliana Lungu (asociat unic), a raportat o cifră de afaceri de 3,78 milioane de lei și un profit net de 1,20 milioane de lei, realizat cu 14 angajați, dar și datorii de 2,77 milioane de lei.

Ambele firme derulează mai multe contracte cu administrația publică județeană și cu administrații publice locale din Maramureș.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here