FAPT – Parcuri Industriale Maramureș a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent dezvoltării Parcului de Specializare Inteligentă din Giulești

0
73

CONTRACT SEMNAT. Parcuri Industriale Maramureș SA, firma administrației județene desemnată să gestioneze înființarea și administrarea parcurilor industriale în Maramureș, a semnat la 23 octombrie 2023 un contract în valoare de 273.700 lei (sumă care include TVA), care vizează elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) aferent dezvoltării Parcului de Specializare Inteligentă din comuna maramureșeană Giulești.

 

Contractul a fost semnat în urma unei achiziții publice cu firma Agorapolis SRL din Constanța, firmă care a mai elaborat și SF-ul aferent Parcului Inteligent Târgu Lăpuș și PUZ-ul necesar creării acestuia. Contractul prevede viabilizare accesului rutier, a echipării edilitare (pentru realizarea rețelelor interne de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale, date), elaborarea studiilor din teren (ridicare topo, studiu geotehnic) și a documentațiilor necesare obținerii avizelor, precum și elaborarea SF-ului.

 

Parcul industrial inteligent din Giulești va fi înființat la marginea comunei, pe un teren în suprafață de 5,25 hectare (trecut în 8 septembrie 2023 din domeniul public al județului în domeniul privat al județului), localizat între Fereşti şi Ocna Şugatag.

 

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here