PRIORITATE – Sprijinirea mediului de afaceri, prioritate pentru parlamentarii PNL Maramureş

0
92
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator PNL de Maramureș

LEGE MODIFICATĂ. Una dintre prioritățile importante ale parlamentarilor liberali este sprijinirea mediului de afaceri. În acest sens, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a susținut proiectul inițiat de PNL, care vizează modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Acest proiect propune introducerea posibilității de a organiza adunările generale ale acționarilor/asociaților (AGA) în mediul online, pentru toate tipurile de societăți reglementate de lege.

 

Trecerea la organizarea AGA în format online aduce numeroase avantaje, printre care:

  • Reducerea costurilor în comparație cu AGA-urile tradiționale (atât din perspectiva economică, cât și a eficienței timpului).
  • Oportunitatea de a permite mai multor asociați să participe, inclusiv cei din alte țări.
  • Scăderea duratei AGA, în comparație cu evenimentele tradiționale.

 

Țări precum SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și Australia au deja introdus reglementări care permit participarea acționarilor la AGA în format online, oferind avantaje evidente pentru toți cei implicați.

 

„Prin legea votată în Senat, contribuim la modernizarea cadrului legal pentru buna funcționare a mediului de afaceri în România”, a explicat senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here