FAPT – O grădiniță din Baia Mare va fi extinsă în urma unei investiții de 12,6 milioane de lei: a fost eliberată autorizația de construire care permite demararea lucrărilor

0
265

INVESTIȚIE. Primăria Baia Mare a eliberat autorizația de construire pentru extinderea, recompartimentarea, reabilitarea interioară și exterioară, amenajări exterioare și împrejmuirea Grădiniței cu program prelungit nr. 25, localizată pe strada Jupiter nr. 4. Conform documentului emis de autoritatea publică municipală, valoarea investiției este de peste 8,5 milioane de lei (exact: 8.576.068 lei).

 

Consilierii locali din municipiu au fost convocați astăzi, 7 septembrie 2023, în ședință extraordinară (și) pentru a aproba documentația tehnico-economică în faza DTAC, conform căreia extinderea va fi realizată la parterul clădirii (cu regim de înălțime P+1), suprafața desfășurată fiind de 2.083 mp, iar valoarea totală a proiectului fiind de 12,6 milioane de lei (exact: 12.625.981,65 lei, sumă care include TVA). Lucrările au un termen de realizare de 2 ani.

 

Municipalitatea va demara curând și lucrări similare (de reabilitare, recompartimentare, mansardare cu funcțiunea de spațiu multifuncțional, reamenajare accese și amenajări exterioare) și la Grădinița cu program prelungit nr. 30, localizată pe strada Iza nr. 5.

 

* Foto: @ Grădinița cu program prelungit nr. 25 Baia Mare

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here