EXCLUSIV – Tribunalul Maramureș, obligat să soluționeze până în 1 decembrie 2023 dosarul penal „Mită pentru pirite”, în care primarul Cătălin Cherecheș este inculpat pentru luare de mită

3
13297
Marco Wermelinger, Cătălin Cherecheș

DECIZIE – TERMEN DE SOLUȚIONARE. Curtea de Apel Cluj a admis contestația depusă de multimilionarul evețian Marco Wermelinger, prin corporația internațională de avocatură CMS Cameron McKenna Nabarro Olwang LLP SCP, privind durata procesului penal în care DNA i-au trimis în judecată pentru luare de mită în forma continuată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și pe Wermelinger, Nicolae Dan Trifa, Doru Adrian Mihai și Sorinel Mihai pentru dare de mită.

 

Termen de finalizare

 

Instanța clujeană a stabilit în această lună că Tribunalul Maramureș, unde a fost înregistrat dosarul la 21 septembrie 2018, trebuie să soluționeze respectivul dosar penal până în 1 decembrie 2023. Așa cum 2mnews a precizat AICI, dosarul a fost tergiversat tocmai de inculpați, care au contestat tot ce s-a putut, din această cauză dosarul intrând în faza de judecată efectivă abia în 16 noiembrie 2021, dată de la care au fost 11 termene (ședințe de judecată), cea mai mare parte dintre acestea fiind amânate tot la cererea inculpaților, pe diferite argumente.

 

Iată câteva motive pentru care ședințele de judecată au fost amânate: pentru ca inculpații să-și angajeze avocați, pentru că unii inculpați se aflau în izolare, fiind contacți direcți ai unei persoane infectate cu coronavirus, pentru că avocatul primarului nu s-a putut prezenta, apoi s-au îmbolnăvit martorii, după ce le-a trecut, nu s-au prezentat, apoi lipsea dosarul (în urma unei noi contestații – judecate la Cluj-Napoca – dosarul nu s-a reîntors la Tribunalul Maramureș)… Practic, din cele 11 termene, s-au ținut efectiv doar două (în care a fost administrat probatoriul).

 

La mai bine de 4 ani de la trimiterea în judecată, elvețianul a contestat durata procesului, instanța a spus că are dreptate și a stabilit termenul de soluționare al acestuia la 1 decembrie 2023. Următorul termen a fost programat în 16 mai 2023.

 

Cazul „Mită pentru pirite”
Speța este cunoscută ca „Dosarul Werco – Mită pentru pirite” și a fost generată, conform procurorilor anticorupție, de faptul că în anul 2013 primarul Cătălin Cherecheș a pretins și a primit 150.000 de dolari de la firma elvețianului Wermelinger (traderul de metale neferoase Werco Trade AG, care cumpărase de la Remin peste 500.000 de tone de pirită auriferă și o transporta de la Flotația Centrală în Portul Constanța). Mita ar fi fost dată pentru ca Primăria Baia Mare să elibereze o autorizație de acces/tranzit al autovehiculelor de mare tonaj pe raza municipiului Baia Mare.
DNA a precizat că șpaga a fost disimulată de Wermelinger în două contracte de sponsorizare (unul în valoare de 60.000 dolari încheiat cu Primăria Baia Mare și unul în valoare de 90.000 dolari încheiat cu echipa de handbal feminin a municipalității, HCM Baia Mare – din sponsorizarea către HCM, 50.000 de lei au fost virați în contul trustului de presă eMaramureș, care îi aparținea lui Cherecheș prin interpuși).
De asemenea, ulterior, primarul Cherecheș ar mai fi cerut 12.000 de lei de la alți doi inculpați, reprezentanți ai firmei elevețiene (Doru Adrian Mihai și Sorinel Mihai), tot sub forma unei sponsorizări pentru HCM Baia Mare, contract care nu s-a mai concretizat din cauza începerii urmăririi penale în această cauză.

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Asa de prosti sunt băimărenii ca si-au ales primar pe chereches care in ziua alegerilor era in pușcărie, asta reflectă nivelul de cultura si simț civic al celor care l-au votat, carora le plac penalii.

  2. Ce greu este sa te angajezi cu cazier patat cu dosar penal dar in Romania este la moda mafioti conduc orase dau legi sa scape de ilegalitatile ce le fac .nu inteleg de ce acepta statul ROMAN infractori in sistemul lor ??? Romania trezestete .nu votati Penali .care va furã . Ce nu sa facut primar in Austria, sa fure acolo. Sa aduca bani pt poporul roman miliarde $$$$ fura de la neamul lui Roman fura Țara lui poporul care ii voteaza trist sa fi asa primari de 2lei plin de snobism .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here