EXCLUSIV – Investiție de 4 milioane de lei : producătorul maramureșean de cabluri și echipamente electrice PGA construiește o nouă hală

0
7156
Bogdan Bumbuk

INVESTIȚIE. Firma băimăreană PGA Electric, controlată de antreprenorul Ilie Bogdan Bumbuk (45 de ani, originar din Vișeu de Sus), a demarat un proiect investițional de peste 4 milioane de lei (exact: 4.019.085 lei), pe care estimează că îl va finaliza în mai puțin de 2 ani și care se va concretiza prin construirea și dotarea unei noi hale de producție, pe strada Fabricii nr. 7B, în Baia Mare.

 

Producătorul de cabluri electrice de medie tensiune, echipamente pentru distribuția energiei electrice și materiale pentru instalații electrice care vizează extinderea capacităților de producție a introdus deja proiectul pe circuitul pre-execuțional (deține din 15 noiembrie certificatul de urbanism, primul document din seria celor impuse de legislație pentru demararea construcției).

 

PGA Electric a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 190,42 milioane de lei (în creștere cu 60,47%) și un profit net de 34,27 milioane de lei (creștere cu 110,18%), realizat cu 220 de angajați, dar și datorii de 57,83 milioane de lei.

Firma dezvoltată de Bumbuk, care a început în anul 2000 de la distribuirea de becuri în magazinele sătești din Maramureș și o cifră de afaceri de 19.000 de lei și a ajuns după 23 de ani să dețină un portofoliu semnificativ format din peste 3.000 de clienți (companiile de distribuție a electricității Enel, Electrica, EON, firme de construcții-montaj în domeniul energetic, societăți autorizate în branșamente electrice, distribuitori și comercianți de cabluri și materiale electrice), o rețea de depozite zonale (la București și în județele Cluj, Timiș, Brașov și Maramureș) și o cifră de afaceri de peste 38 de milioane de euro, este la cel de-al patrulea pas al extinderii, după cei parcurși în 2013 (când au fost construite primele hale de producție și sediul administrativ), 2017 (când s-au edificat spațiile de producție a echipamentelor electrice și hale de depozitare) și 2020 (când s-a finalizat platforma logistică de la Bușag).

 

* Foto: @PGA Electric, @Ziarul financiar

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here