EXCLUSIV – Începe construirea efectivă a noului retail park Baia Mare Shopping Park

3
8333

BAIA MARE SHOPPING PARK. În această lună, dezvoltatorul Avocado Development a cerut Primăriei Baia Mare eliberarea autorizațiilor de construire a două corpuri de clădire cu funcțiune mixtă – comerț, pe strada Unirii nr. 21 din municipiu, în zona în care se edifică un nou retail park al companiei belgiane Mitiska REIM, Baia Mare Shopping Park (în locul fostei platforme industriale Mobam, care a fost demolată).

 

 

 

 

 



Cele două imobile au valoarea însumată de peste 11,5 milioane de lei (exact: 11.571.054 lei, echivalentul a peste 2,37 milioane de euro). La începutul acestei luni, Mitiska a anunțat asigurarea unei facilități de finanțare de 33 milioane euro de la Erste Group Bank AG, o parte din această finanțare urmând să fie folosită pentru finalizarea lucrărilor din Baia Mare.

 

Baia Mare Shopping Park este cel mai nou proiect al belgienilor de la Mitiska REIM, cu o suprafață închiriabilă de 8.200 mp, fiind ancorat de supermarketurile Kaufland 2 (existent) și Lidl, trebuia dat în folosință la sfârșitul acestui an, conform calendarului companiei, însă data inaugurării proiectului a fost modificată din cauza condițiilor cauzate de pandemia de COVID-19, proprietarul fixând-o în cel de-al doilea semestru al anului viitor.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here