EXCLUSIV – Identitățile celor 6 ofertanți pentru contractul de 133 de milioane de lei care vizează construirea Orașului elevilor și studenților, primul campus profesional integrat din Maramureș

0
1766

CONTRACT DE 133 DE MILIOANE DE LEI. Administrația publică a județului Maramureș (Consiliul Județean), controlată de Ionel Bogdan (PNL), a închis licitația pentru contractul estimat la peste 133 de milioane de lei (exact: 133.266.424,08 lei, sumă care include TVA), care vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru construirea primului campus profesional integrat din Maramureș, care urmează să fie edificat în Baia Sprie.

 

Finanțarea este asigurată în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și din bugetul județului Maramureș – contractul de finanțare a fost semnat la 6 septembrie 2023.

 

Cei 6 ofertanți

 

La închiderea ofertării, au fost înscrise 6 oferte, 5 din partea unor asocieri de firme. În acest moment se face procedura de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractului. Bogdan a dispus ca procedura să fie finalizată cât mai repede pentru a se semna contractul de execuție și a se deschide șantierul pentru această investiție majoră în Maramureș. Scrierea vă devoalează indentitățile ofertanilor.

 

  1. Ness Proiect Europe SRL Ploiești – cu subcontractori: Sanik Gaz SRL București, All4Instalații SRL Popești-Leordeni, Evolve Engineering SRL București, Black Sea Suppliers SRL Constanța, Schindler Romania SRL București, Electrocenter Due SRL Baia Mare, Structural Engineering and Technology SRL București.

 

  1. Asocierea Selina SRL Oradea (leader) & Popp&Asociații SRL București & Altis Construction SRL Kiev (Ucraina) – cu subcontractorii: Addict Engineering SRL București, Amper Proiect SRL Oradea, Termoline SRL Oradea, Moua Studio SRL Cluj-Napoca, Distrigaz Vest Construcții SRL Oradea.

 

  1. Asocierea Concelex SRL București (leader) & Qadratum Architecture SRL București & Concrete&Design Solutions SRL București & Concelex Engineering SRL București – cu subcontractorii: MC General Construct Alfa SRL București, Schindler Romania SRL București, East Water Drillings SRL București, Con Gaz Prest SRL București, EZ Project AG SRL București, Seiv Instal SRL Târgu Mureș, Consus Electric SRL Târgu Mureș, DP Proiect Instal SRL Chiajna, CES Consulting Services SRL București.

 

  1. Asocierea IBB-HIB Romania SRL București (leader) & Urbis Concept SRL Cluj-Napoca & IBB Haus -und Industriebau GmbH Offenbach am Main (Germania) – cu subcontractorii: Tehnoplus SRL Baia Mare, Comterm Invest SRL Târgu Mureș, Etic Instal SRL Baia Mare, Aartt Install General SRL București, MRD Instal SRL Cluj-Napoca.

 

  1. Asocierea Far Foundation SRL Rodna (leader) & Alpin Construct SRL Vulcan & Termomont DOO Belgrad (Serbia) & iproplan® Planungsgesellschaft mbH Chemnitz (Germania) & UNITH2B SRL București – cu subcontractorii: TecnoLift Service Grup SRL Lilieci, caloria SRL Cluj-Napoca, MG Painting Systems SRL Timișoara, Elcom International SRL Bistrița, Dianova Instal SRL Bistrița, Metaller Energy SRL Bistrița, Asix Design SRL București, Cross Structural Design SRL București.

 

  1. Asocierea MIS Grup SRL Anieș (leader) & Arhicris Logistic SRL Bistrița & Construcții Conico SRL Sfântu Gheorghe – cu subcontractorii Ascensor Advertising SRL Bistrița, Somptuos Energy SRL Turda, Loyal Center SRL Bistrița, Aqua Serv SRL Cluj-Napoca, Mapcad Proiect SRL Bistrița, Eco Garden Construct SRL Cluj-Napoca, Construcții – Demolări RI SRL Șomcuta Mare.

 

Identitățile celor 6

 

  1. Ness Proiect Europe SRL: firmă înregistrată în Ploiești (jud. Prahova), în top 10 antreprenori generali în construcţii în România. Specializată pelucrări de construcții a clădirilor. Este în proprietatea lui Mihai Florian Vaida (antreprenor ploieștean care mai deține participații în 14 companii). Are 7 sedii secundare în 4 județe. A închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 370,11 milioane de lei și un profit net de 11,87 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 379 de angajați, dar și cu datorii de 230,84 milioane de lei.

 

  1. Asocierea Selina SRL Oradea (leader) & Popp&Asociații SRL București & Altis Construction SRL Kiev (Ucraina): liderul asocierii Selina SRL este înregistrat în Oradea și face parte dintr-un grup de firme deținut de Beniamin Rus. Este fosta Vadmim Com SRL și Sacorex SRL, cunoscută în Maramureș pentru diferendul de la reabilitarea drumului județean Baia Sprie – Bârsana, din timpul mandatului de președinte al CJ Maramureș al lui Mircea Man, care a ajuns și la DNA. Firma este specializată pe construcția clădirilor. A încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 54,15 milioane de lei și un profit net de 21,85 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 305 angajați, dar și cu datorii de 98,42 milioane de lei.

Popp&Asociații SRL, asociat secundar, este înregistrată în București și este specializată pe inginerie și consultanță tehnică. Firma este deținută de Mădălin Vasile Coman, Andrei Dragoș Marcu (ambii cu câte 40% din părțile sociale) și Ionel Claudiu Badea (20%). A închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 20,09 milioane de lei și un profit net de aproape 1 milion de lei, indicatori financiari realizați cu 50 de angajați, dar și cu datorii de 5,9 milioane de lei.

Altis Construction, asociat secundar, este înregistrat în Kiev (Ucraina) și este controlată de Maksym Volodymyrovych Zabigailo. Face parte dintr-un grup de firme specializat pe construcția clădirilor.

 

  1. Asocierea Concelex SRL București (leader) & Qadratum Architecture SRL București & Concrete&Design Solutions SRL București & Concelex Engineering SRL București: liderul asocierii, Concelex SRL București este o companie de construcții integrate. Îi aparține lui Daniel Pițurlea (care deține participațiuni în alte 14 companii), care o controlează prin firma Lucrum Bonum SA. Este cunoscută maramureșenilor prin faptul că este contractorul noului terminal de pasageri de la aeroport (lucrare în derulare). A închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproape 527 de milioane de lei și un profit net de aproape 57 de milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 678 de angajați. Firma are 4 sedii secundare în două județe.

Qadratum Architecture SRL, asociat secundar, este înregistrat în București și este un birou de servicii integrate de arhitectură. Firma este controlată de Patricia Sturzoiu (care deține 80% din părțile sociale – asociat minoritar este Elena Mîndoianu – 20%). Socitatea este administrată de Ionușț George Sava și a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 51,55 milioane de lei și un profit net de 8,66 milioane de lei, indicatori financiar realizați cu 21 de angajați, dar și cu datorii de 10,5 milioane de lei.

Concelex Engineering SRL, asociat secundar, este o altă firmă din grupul controlat de Pițurlea. Societatea este specializată pe lucrări de construcții a clădirilor și a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproape 52 de milioane de lei și un profit net de 1,43 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 27 de angajați, dar și cu datorii de 14,37 milioane de lei.

 

  1. Asocierea IBB-HIB Romania SRL București (leader) & Urbis Concept SRL Cluj-Napoca & IBB Haus -und Industriebau GmbH Offenbach am Main (Germania): liderul de asociere, IBB-HIB Romania SRL, este înregistrat în București și face parte din holdingul german IBB, deținut de familia Crăciunescu. Desfășoară activități generale de construcții pe teritoriul României începând cu anul 2016. Holdingul este deținut de Dan Teodor Crăciunescu, Ion Crăciunescu și Vasile Iulian Crăciunescu (sunt implicați ca asociați în alte 17 firme). A închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 232,62 milioane de lei și un profit net de 4,25 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 260 de angajați, dar și cu datorii de 57,86 milioane de lei.

Urbis Concept SRL, asociat secundar, este înregistrat în Cluj-Napoca și este specializat pe activități de inginerie și consultanță tehnică. Este deținut de trei asociați: Alexandru Nicolae Șușcă, Teodor Mihai Șușcă (care dețin câte 40% din părțile sociale) și Dan Mihai Vasilache (20%). În 2022, firma a închis cu o cifră de afaceri de 1,23 milioane de lei și un profit net 190.000 lei, indicatori financiari realizați cu 5 angajați, dar și cu datorii de 1,88 milioane de lei.

IBB Haus -und Industriebau GmbH, asociat secundar, este înregistrat în Offenbach am Main și este firma-mamă a subsidiarei din România a familiei Crăciunescu.

 

  1. Asocierea Far Foundation SRL Rodna (leader) & Alpin Construct SRL Vulcan & Termomont DOO Belgrad (Serbia) & iproplan® Planungsgesellschaft mbH Chemnitz (Germania) & UNITH2B SRL București: liderul asocierii, Far Foundation, este înregistrat în Rodna (jud. Bistrița-Năsăud) și este specializat în execuția lucrărilor de construcție a drumurilor, autostrăzilor și podurilor, lucrări pentru construcții edilitare și construcții civile. Firma este deținută de Valentin Alexandru Fărcaș (care mai are participațiuni în alte 4 firme) și a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 70,20 milioane de lei și un profit net de 3,42 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 119 angajați, dar și cu datorii de 47,77 milioane de lei.

Alpin Construct, asociat secundar, este înregistrat în Vulcan (jud. Hunedoara), și este specializat pe inginerie și consultanță tehnică. Firma este deținută de Victor Bogdan Roman și a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei și un profit net de circa 64.000 lei, indicatori financiari realizați cu 9 angajați, dar și cu datorii de 1,15 milioane de lei.

Termomont DOO, asociat secundar, este înregistrat în Belgrad și este una dintre primele companii private înființate în Serbia. Specializată în proiectarea, consultanța, ingineria și construcția tuturor tipurilor de HVAC, construcții civile, comerciale și industriale, instalații electrice și sanitare și de gaze. În plus, compania se ocupă de import-export de mărfuri și echipamente. Firma este manageriată de Dejan Burčul.

iproplan® Planungsgesellschaft mbH, asociat secundar, este înregsitrat în Chemnitz (Germania) și este o firmă de inginerie și arhitectură (implementează proiecte solicitante în sectorul de planificare a construcțiilor). Firma este reprezentată de directorul general Jörg Thiele, arhitect, președinte al Comitetului de Economie și Finanțe al Universității Tehnologice din Dresda.

UNITH2B, asociat secundar, este înregistrat în București și este o firmă de arhitectură controlată de Hildegard Helene Brandl (care deține 75% din părțile sociale, asociat minoritar fiind Anca Sandu). Firma a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 3 milioane de lei și un profit net de 1,13 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 11 angajați, dar și cu datorii de 1,36 milioane de lei.

 

  1. Asocierea MIS Grup SRL Anieș (leader) & Arhicris Logistic SRL Bistrița & Construcții Conico SRL Sfântu Gheorghe: liderul de asociere, MIS Grup, este înregistrat în Anieș (jud. Bistrița-Năsăud) și este specializat pe construcția clădirilor. Firma îi aparține familiei Ioan și Virginia Fărcaș (care mai dețin participații în alte două societăți) și a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de 195,31 milioane de lei și un profit net de aproape 14 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 188 de angajați, dar și cu datorii de 65,89 milioane de lei.

Arhicris Logistic, asociat secundar, este înregsitrat în Bistrița și este o firmă de arhitectură. Societatea este controlată de Cristina Olariu (deține 95% din părțile sociale – asociat minoritar este Roxana Rusu). În 2022, firma a închis cu o cifră de afaceri de 1,51 milioane de lei și un profit net de circa 871.000 lei, indicatori financiari realizați cu 6 angajați, dar și datorii de 420.000 lei.

Construcții Conico, asociat secundar, este înresgitrat în Sfântu Gheorghe (jud. Covasna), și este specializat în construcții industriale, administrative, civile, agricole, sportive și lucrări edilitare. Firma are 10 asociați – Domokos Iosif (16%), Por Rosnyai Zoltan și Szocs Gyula (câte 14%), Por Rosnyai Sandor, Berekmeri Erdely Tibor Jozsef și Havel Sandor (câte 8%), Olah Zsolt Attila, Lorincz Csaba și Bibo Zoltan (câte 6%) și Hosszu Attila (5%). În 2022, a închis anul cu o cifră de afaceri de 43,07 milioane de lei și un profit net de 7,5 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 164 de angajați, dar și cu datorii de 9,14 milioane de lei.

 

Ce se face?

 

Conform contractului, se va dezvolta și dotarea un campus profesional integrat care să contribuie la dezvoltarea învățământului profesional, proiectul prevăzând construirea unei infrastructuri educaționale (inclusive cantină) pentru liceu și universitate, construirea a 6 corpuri de cazare P+2 pentru elevi, studenți și cadre didactice, construirea unui bazin de înot, construirea unei săli de sport, amenajarea a două terenuri exterioare de sport, amenajarea de spații exterioare pentru recreere, crearea unei infrastructuri de circulații auto și velo și parcajele aferente, amenajări spații verzi.

 

Contractul trebuie finalizat în 455 de zile (circa 1 an și 3 luni) și va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală în decizia finală de 40%, perioada de garanție de 15% – aceasta trebuie să fie cuprinsă între 3 ani și 5 ani, graficul de realizare 30% și metodologia calitativă 15%).

 

Detalii despre proiect aveți AICI.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here