EXCLUSIV – Director al Spitalului Județean și consilier județean, Simona Cremene va fi eliberată din arest joi, după ce a recunoscut că a comis trei infracțiuni penale

1
3352
Simona Cremene

PREVIZIBIL. Marți, 26 aprilie 2022, la ora 12.40, magistratul de caz de la Judecătoria Baia Mare a hotărât eliberarea din arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a Mihaelei Simona Cremene (50 de ani), director administrativ al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare și consilier județean PMP.

 

Decizia, previzibilă, vine după ce, așa cum a anunțat 2mnews în urmă cu o săptămână (detalii AICI), Cremene și-a recunoscut vinovăția, semnând în acest sens un acord de recunoaștere cu procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

 

Această decizie va fi pusă în practică după 48 de ore, timpul legal pentru contestare (însă această contestare nu va veni, pentru că, așa cum am precizat, inculpata a semnat cu procurorul de caz acordul de recunoaștere a vinovăției, parte din acesta fiind și judecarea lui Cremene în stare de libertate).

 

Cremene a fost reținută în după-amiaza zilei de 31 martie 2022, sub acuzația de înșelăciune cu crearea unui prejudiciu financiar instituției spitalicești de circa 230.000 lei, ulterior instanța prelungind cu încă 30 de zile (până în 30 aprilie 2022) perioada de menținere în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș. După ce a fost respins apelul în care a cerut eliberarea din arest și continuarea urmăririi penale sub o măsură preventivă mai ușoară (arest la domiciliu sau control judiciar), Cremene și-a recunoscut vinovăția.

 

Așa cum a estimat 2mnews în urmă cu o săptămână, acordul de recunoaștere a vinovăției a dus la eliberarea din arest. Cremene va fi judecată prin procedură simplificată (procurorul de caz nu mai trebuie să întocmească rechizitoriul) pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute în Codul Penal: înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale (două acte materiale) şi uz de fals.

 

Cel mai probabil, Cremene va fi sancționată cu o pedeapsă cu suspendare și plata daunelor rezultate din urmărirea penală (circa circa 230.000 lei), cauzate Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare (instituția medicală s-a constituit parte civilă în acest caz). De altfel, conform surselor 2mnews, Cremene ar fi achitat deja prejudiciul financiar cauzat Spitalul Județean.

 

Surse informate 2mnews au precizat că printre efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei, care au fost avizate de procurorul ierarhic superior, este și interdicția de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. ce se intampla acolo la spital, si nu de acuma, de multi ani, e un fel de cancer, paradoxal, care nu poate fi vindecat, in sensul ca toata lumea stie ca daca vrei un post in spital, trebuie sa dai spaga – toata lumea mai putin autoritatile – bineinteles – cum pot sa prospere niste politicieni precum Zetea, Dancus, Chereches, etc, cu salarii de bugetar dar cu masini de zeci de miii de euro, sau cu imobile de sute de mii de euro, adica lumea vede cu ochiul liber, doar autoritatile nu vad, sau nu vor sa vada, pentru ca sunt oarecum pe o mana – asta e o poveste lunga…revenind la spital, se stie ca daca vrei un post in spital, trebuie sa ai pe cineva la primarie sau la consiliul judetean, depinde de sectii sau mai stiu eu ce, acolo sa dai spaga la cine trebuie, bineinteles ca ajunge si la directorul spitalului, si dupa aceea in proportie de 80-90 la suta primesti postul, nu e 100 la suta pentru ca nu esti singurul care da spaga, e concurs de spagi, nu de cunostinte – si dupa aia ajungem sa ne miram ca ne mor pacientii prin spitale din cine stie ce motive, ca sunt tratati ca niste animale in timp ce doctorii cu asistentele si-o trag prin vestiare sau cine stie ce fac, orice numai act medical de calitate nu … cred ca nu este un om in tara asta sa nu fi avut o experienta aiurea el sau cineva cunoscut la Urgente, si asta din cauza ca angajam spagari nu profesionisti …tara asta e un cancer pentru ca noi oamenii de rand perpetuam spaga si mizeria asta dusa mai departe de politicieni, directori si functionari publici – daca ar fi sa se aplice legea am aresta jumate din tara…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here