EXCLUSIV – Ce imobile vrea să cumpere (în mod real) în 2023 municipalitatea Băii Mari și câți bani s-au alocat în acest sens în bugetul preliminar al anului

2
7596

BUGET 2023 BAIA MARE – PROIECT: ACHIZIȚII DE IMOBILE. Proiectul de buget 2023 al municipiului Baia Mare, controlat de primarul Cătălin Cherecheș, a fost fundamentat la aproape 570 de milioane de lei (fără bugetele instituțiilor publice finanțate și din bugetul local). La această sumă este inclusă și o tragere din creditul bancar în vigoare de 34,61 milioane de lei (bani repartizați finanțării unor investiții).

 

Din bugetul anului 2023, este prevăzută pentru achiziții de imobile și terenuri suma de aproape 3,3 milioane de lei (exact: 3.299.000 lei).

 

Sigur, multe dintre alocări sunt doar de fațadă, sumele alocate pe obiective fiind insignifiante (de câteva mii de lei), însă scrierea de față devoalează ce se dorește cu adevărat să se achiziționeze (obiective pentru care au fost alocate în proiectul preliminar de buget sume semnificative). De asemenea, subliniem și obiectivele care NU se vor cumpăra în acest an. Începem cu acestea…

 

Ce vi se spune că se va cumpăra, dar nu se va cumpăra

 

Nu se vor achiziționa în 2023: sediul abandonat al Remin, din Piața Revoluției (alocare financiară de fațadă: 1.000 lei); Hotel Maramureș (cel de lângă sediul Primăriei – alocare financiară de fațadă: 1.000 lei); Hotelul Minerul (alocare financiară de fațadă: 1.000 lei); Casa Iancu de Hunedoara (alocare financiară de fațadă: 1.000 lei); terenurile și clădirile Cuprom (alocare financiară de fațadă: 1.000 lei); imobilul de pe strada Hortensiei anunțat ca viitor Centru pentru Persoane cu Dezabilități (alocare financiară de fațadă: 7.000 lei).

 

Ce se poate cumpăra

 

În schimb, dacă alocările preliminare vor fi acceptate de majoritatea consilierilor municipali, va fi achiziționat sediul central al BCR Maramureș, de pe Bd. Unirii nr. 15 (foto mare sus), fiind repartizată suma de 1.060.000 lei. Sigur, suma de achiziție este mult mai mare (cea anunțată de bancă fiind de 2,85 milioane de euro, adică aproximativ 14 milioane de lei), însă alocarea poate reprezenta un avans la tranzacție.

 

Clădirea, edificată de instituția financiară în anul 1995, pe un teren de 4.200 mp aflat în proprietatea orașului (concesionat de BCR până în 13 februarie 2041) și localizat central (este înconjurată de sediul Direcției Județene a Finanțelor Publice, Casa Tineretului și Catedrala Ortodoxă), are un regim de înălțime S+P+3 etaje, iar pe terasa-acoperiș este amenajat un helioport și a fost deja evaluată la cererea/contractarea Primăriei.

 

O sumă asemănătoare, peste 1 milion de lei (1.152.000 lei), este alocată achiziției unor terenuri localizate pe strada Horea, cel mai probabil acestea fiind pe coridorul stabilit pentru expropriere pentru realizarea prelungirii respectivei străzi. Apoi, a mai fost alocată suma de 850.000 lei pentru achiziția unor terenuri de pe strada Luminișului, pentru același scop (expropriere în vederea prelungirii străzii), precum și suma de 250.000 lei pentru achiziția unui teren pe strada Lămâiței (această alocare fiind inclusă și anul trecut în buget, dar ulterior suma a fost repartizată altor scopuri).

 

Cam aici se-ncheie lista.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Ce exprimare ….,,alocatie de fatada,, ! Stiti ce este un program anual de achizitii ? Daca stiati, nu v-ati fi exprimat atat de tendentios ! Dar, no….asta este …presa din RO !

    • Prostia nu e același lucru cu mistria, deși rimează. Alocația e aia pentru copii. În articol se vorbește de alocări financiare. Dar, no, ca pe FB, toți sunt brusc experți în orice. Programul anual de investiții nu a fost niciodată respectat la Primăria BM pentru că n-au fost bani. Și n-au fost bani și din cauza gradului neperformant de încasare a obligațiilor care le revin contribuabililor. Eu am serioase dubii că se cumpără și sediul BCR deși s-a alocat o sumă. Adică ce primește o alocare redusă nu are șanse de implemntare, iar la BM nu e sigur că se implementează nici ce primește o alocare mai consistentă ( a precizat ziaristul cazul străzii Lămâiței).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here