DETALII DESPRE PARCUL INDUSTRIAL – În Târgu Lăpuș, administrația județeană vrea să construiască un parc de specializare inteligentă: află ce presupune asta

0
2667

PARCUL INDUSTRIAL TÂRGU LĂPUȘ. Parcul industrial de specializare inteligentă pe care Parcuri Industriale Maramureș SA, firma înființată în ianuarie 2021 de Consiliul Județean Maramureș în scopul edificării mai multor parcuri industriale în județ, îl va construi în orașul Târgu Lăpuș va fi localizat în extravilanul localității, pe pășunea Dobricel 1, pe o suprafață de teren de 10 hectare care urmează să fie introdusă în intravilan pentru realizarea obiectivului. Terenul, situat în apropierea stației de transfer a deșeurilor, între Târgu Lăpuș și satul Dumbrava, se află deja în domeniul privat al Județului Maramureș.

 

Parcul de specializare inteligentă este definit de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (organismul care acordă acest titlu) ca fiind „un amplasament bine delimitat, în care entitățile, indiferent de forma lor de organizare, desfășoară activități de cercetare, dezvoltare experimentală, inovare și transfer tehnologic, inclusiv activități de transfer tehnologic, activități de producție de serie/serie zero, individuală, și/sau producție de masă, activități de prestări servicii, marketing și desfacere, precum și alte categorii de activități necesare produselor și serviciilor, specifice domeniilor de specializare inteligentă prevăzute în strategiile de specializare inteligentă elaborate la nivel național și/sau la nivel regional“.

 

Un parc de specializare inteligentă promovează tehnologia, cercetarea, dezvoltarea, transferul de cunoștințe. Parcul industrial din Târgu Lăpuș este destinat dezvoltării unor capacități industriale mici și medii, cu hale care vor avea suprafețe de 1.500 – 3.500 mp și unde vor fi interzise activități poluante sau cu risc tehnologic. Înaintea edificării acestora, sunt necesare lucrări de sistematizare a terenului, de lărgire și modernizare a drumului de acces care face legătura cu Drumul Județean 171E și, desigur, amplasamentul trebuie echipat edilitar.

 

Studiile estimează în cadrul viitorului parc industrial o capacitate de circa 250-300 de noi locuri de muncă, iar propunerile urbanistice recomandă 6 loturi destinate amplasării halelor industriale, pe care vor fi realizate construcții cu o suprafața totală cumulată de aproximativ 15.000 mp.

 

De asemenea, un lot se recomandă a fi dedicat amplasării echipamentelor tehnice (rezerve de apă, puncte transformare electrică etc.), iar restul terenului (circa 3 hectare) să fie dotat cu panouri fotovoltaice, care să asigure parțial necesarul de electricitate al parcului.

 

Proiectul este în fază pre-execuțională, având finalizat PUZ-ul (pentru obținerea certificatului de urbanism și apoi introducerea terenului în intravilanul orașului Târgu Lăpuș) și fiind avansat pe circuitul obținerii documentelor necesare demarării investiției.

 

* Foto generică: @tribunainvatamantului.ro

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here