PROIECT USR ADOPTAT – Deputat Brian Cristian, inițiator: Vor fi publice remunerațiile jucătorilor de la cluburile finanțate din bani publici

0
496
Brian Cristia, deputat USR de Maramureș

TRANSPARENȚĂ. Cluburile sportive publice, dar și cele private finanțate preponderent din fonduri publice vor fi obligate să comunice, anual, date financiare și informații privind conducerea lor, astfel încât cetățenii să știe cum sunt folosiți banii lor din taxe și impozite direcționați de autorități spre aceste cluburi sportive. În situația în care cluburile nu se achită de obligația legală, autoritățile publice nu le vor putea acorda finanțare.

 

Proiectul depus de deputatul USR Brian Cristian a fost adoptat cu unanimitate de voturi de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

 

După federațiile sportive, după Comitetul Olimpic și Sportiv Român, facem lumină și în finanțele cluburilor sportive. Practic, punem toți banii publici din sport la vedere, astfel încât să avem un sport mai curat și transparent. În prezent, controlul financiar asupra banilor din sport este firav cu toate că avem autorități publice care finanțează anual, cu milioane de euro, cluburile sportive.
Cetățenii se întreabă adesea ce se întâmplă cu banii lor, de ce din taxele și impozitele plătite de ei sunt finanțate echipe fără rezultate, în timp ce investițiile în baze sportive și în sportul comunitar sunt aproape inxistente. Vom continua să depunem inițiative legislative privind finanțarea și sponsorizarea sportului românesc, pornind de la exemplele de bună practică pe care le găsim în alte state europene, a declarat deputatul USR Brian Cristian.

Proiectul USR adoptat de Parlament miercuri, 28 iunie 2023, modifică Legea educației fizice și sportului în sensul introducerii pentru cluburile sportive publice a obligației de a comunica anual, prin publicare pe pagina proprie de internet, a surselor financiare, bugetului, bilanțului contabil și execuției bugetare anuale. Aceeași obligație va fi și pentru cluburile sportive private care sunt finanțate în proporție de cel puțin 50% din fonduri publice.

 

De asemenea, cluburile vor trebui să facă publice structura organizatorică, numele și prenumele persoanelor din conducerea clubului, grila de salarizare, numărul persoanelor angajate, organigrama instituției, numărul sportivilor legitimați pe secții sportive și categorii de vârstă, numărul antrenorilor și instructorilor sportivi. Totodată, vor trebui să publice cuantumul remunerațiilor și al altor venituri acordate pe baza contractelor de activitate sportivă.

 

Tot la inițiativa deputatului USR Brian Cristian, Parlamentul a adoptat și alte legi menite să aducă mai multă transparență în sportul românesc. Una dintre ele prevede obligația ca membrii conducerii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Comitetului Paralimpic și Federațiilor Sportive Naționale să depună declarații de avere și interese, asemenea demnitarilor și șefilor instituțiilor publice. O altă lege asigură transparența utilizării bazelor sportive, astfel încât oamenii să aibă acces mai ușor la bazele și sălile sportive administrate de stat.

 

Biroul parlamentar al deputatului Brian Cristian



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here