DECIZIE – Protecția Consumatorilor a închis pe termen nelimitat Gara Baia Mare, cea mai jegoasă din România, dar a lăsat culoare pentru achiziția de bilete

2
7581

RUȘINEA ORAȘULUI, ÎNCHISĂ. Vineri, 23 februarie 2024, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș a închis sediul Gării Baia Mare, cea mai jegoasă și insalubră dintre cele deținute în proprietate de statul român, prin firma sa, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA. Prestarea serviciilor în Gara Baia Mare este oprită temporar, dar pe termen nelimitat: “până la remedierea deficiențelor, aferentă zonelor care prezintă risc pentru consumatori și angajații proprii”, a precizat Biroul de presă al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest – Cluj.

 

În acest moment, clădirea Gării Baia Mare mai poate fi utilizată doar pentru achiziția biletelor de călătorie, existând culoare special delimitate în acest sens. Pe lângă decizia de închidere a clădirii Gării Baia Mare, comisarii CJPC Maramureș au aplicat două amenzi care totalizează 30.000 lei.

 

În urma verificărilor, întreprinse în baza reclamațiilor și informațiilor din spatiul public, comisarii de la Protecția Consumatorilor Maramureș au identificat: condiții igienico-sanitare precare (pereți degradați cu igrasie în exces, tavan cu infiltrații, igrasie și desprinderi de porțiuni din tencuială care pot pune în pericol securitatea consumatorilor prin posibilitatea căderii unor bucăți mari de material, instalațiile sanitare vechi, cu miros înțepător, paviment degradat, fisurat, insalubru), căi de acces și peroane deteriorate.

 

În urma controlului de la Gara CFR Baia Mare, Protecția Consumatorilor Maramureș a sesizat și alte instituții abilitate în luarea altor măsuri, conform competențelor.

 

* Foto: @Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Cand vom invata sa descurajam cersetoria totul va fi bine. Ori unde calci in Baia mare e plin de asistati sociali , cersetori , samd. Daca noi ca si oameni nu actionam impotriva nu are cine . Fac apel tuturor din Baia mare . Nu mai dati bani cersetorilor !

    Mergeti va rog pe Unirii de la Mec spre Karaffe sa vedeti ce se intampla In continuu vi se cere ba un leu ba 5 lei . La daytona daca mergi sa iti cumperi ceva. Iti stau cersetorii sa vada faca ai bani in portofel sau nu . Intr-o zi se va intampla ceva urat persoanelor dragi si o sa va para rau . Oamenii astia sunt niste capuse .
    Este unul are o Visla ungureasca eu nu inteleg cum are sa intretina cainele ala cand el toata ziua sta la boschetarit si la cersit pe langa daytona .

    Ar trebuii sa se autosesizeze si organele legii sa le faca ceva .
    Atacul in plina zi de la pasajul de la BT de pe unirii nu il mai tine minte nimeni si sa intamplat acum o luna.
    Nu exista spirit civic in orasul asta .

    Cu mult respect un Morosan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here