CRONICI DE MECI – Minaur urcă pe locul 1 după o victorie chinuită în fața fostului lider, care a jucat în 10: Șomcuta Mare, înfrântă categoric la Sânmartin

0
458

LIGA A III-A. Sâmbătă, 3 aprilie 2021, cele două reprezentante ale Maramureșului în Liga a III-a, Minaur Baia Mare și Progresul Șomcuta Mare, au disputat partide în etapa a 14-a a Seriei a 10-a. Bilanțul: o victorie (smulsă in extremis, în minutele de prelungiri) și o înfrângere categorică.

 

Minaur, victorie în minutul 93

 

Pe Stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare, Minaur a disputat derby-ul seriei, cu liderul SCM Zalău, echipă care trece printr-o criză profundă, acutizată printr-un scandal, în urma căruia antrenorul principal Marius Pașca a demisionat, acuzând conducerea clubului că șefii clubului „au propus să fiu dat afară. Mi s-a reproşat că vreau promovarea”. Deși după primele 3 etape din acest an SCM Zalău a obținut doar o victorie și două înfrângeri, este suspectă decizia despărțirii de antrenorul principal în contextul în care echipa se află pe locul 1.

 

Astfel că zălăuanii au venit la Baia Mare, în meci direct pentru locul 1 (între cele două echipe era o diferență de doar 1 punct), avându-i pe banca tehnică pe Alexandru Pop şi Vasile Jula. La aceste probleme ale oaspeților, a mai intervenit una: în minutul 16, căpitanul Raul Stanciu a primit cartonaș roșu (direct), după un fault foarte dur la Paul Nistor, iar liderul, parcă nu suficient de debusolat, a jucat practic tot meciul în 10.

 

Însă poate tocmai atâtea probleme i-a trezit pe zălăuani, care așa, cu un om mai puțin pe teren și în deplsare, au deschis scorul în min. 22, prin Mihai Forna. La pauză, Vasile Miriuță a sunat deșteptarea și băimărenii au intrat în a doua repriză alergând după egalare (oricum rușinoasă în contextul dat).

 

Spre onoarea băimărenilor, Vasile Pop egalează în min. 62, după o centrare a lui Minteuan, și Alexandru Pop înscrie pentru victorie, în min. 90+3, una smulsă greu, cu cleștele de extracție dentară, parcă. Minaur Baia Mare – SCM Zalău 2-1 (0-1), au marcat Vasile Pop (min. 62), Alexandru Pop (min. 90+3) / Mihai Forna (min. 22). Minaur a urcat pe locul 1 al seriei, norocos și fără strălucire (dacă mai păstrăm o urmă de obiectivitate). În etapa următoare, în 10 aprilie, băimărenii întâlnesc, tot pe teren propriu, CSC Sânmartin, echipă de pluton (care astăzi a învins pe teren propriu Progresul Șomcuta Mare).

 

Progresul, învinsă la Sânmartin

 

Cealaltă echipă maramureșeană din Liga a III-a, nou-promovata Progresul Șomcuta Mare, intrată în zona retrogradării și al unei pase proaste din care cel puțin deocamdată nu se întrevede ieșirea, a jucat la Sânmartin, cu CSC. Gazdele veneau cu un moral excelent, după ce etapa trecută s-a impus la Zalău, în fața liderului seriei, într-un meci pe care l-au dominat, terminându-l cu scor de neprezentare (0-3), chiar dacă au jucat 40 de minute în 10 oameni.

 

Tot 3 goluri le-au dat și maramureșenilor. Gazdele au deschis scorul încă din debutul meciului (minutul 6), prin Alex Sorian, care a marcat direct dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri (1-0). În minutul 30, Ban centrează ca la antrenament, după o cursă pe extremă, iar Cosmin Sîrbu înscrie cu capul pentru 2-0, scor cu care s-a terminat prima repriză.

 

Și repriza a doua a început la fel, în nota de dominare a gazdelor, în min. 53 Florin Pop a trimis în bară transversală, iar în minutul 56 CSC Sânmartin trag la indigo faza din prima repriză: Ban centrează și Cosmin Sîrbu reia (cu piciorul de această dată) în plasă.

 

Șomcutenii au înscris în minutul 60, prin Claudiu Tutuță (din 6 metri, după centrarea lui Bârlea, de abia introdus pe teren de Cristian Bogdan (în locul lui David). Nu au fost speranțe de revenire, pentru că gazdele au continuat să domine jocul și să-și creeze cea mai clară ocazii de gol (min. 64, Florin Pop șutează în bară) – și Progresul a avut o ocazie mare, Simion a trimis cu cășcâiul din 6 metri, dar tânărul portar Beke s-a remarcat. CSC Sânmartin – Progresul Şomcuta Mare: 3-1 (2-0), au marcat Alexandru Sorian (min. 6), Cosmin Sârbu (min. 29, min. 56) / Cătălin Tutuță (min. 60).

 

În etapa viitoare, Progresul, care a coborît pe penultimul loc în clasamentul seriei a 10-a (locul 9, retrogradabil), și joacă în 10 aprilie, tot în deplsare, cu ACS CAO 1910 Oradea.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here