CONTRACT SEMNAT – Finanțare de 14 milioane de lei pentru reabilitarea a 4,3 kilometri de străzi din Baia Sprie

0
229

INFRASTRUCTURĂ – BAIA SPRIE. Luni, 9 octombrie 2023, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, administrația locală din Baia Sprie (controlată de edilul Sebastian Alin Bîrda – PNL), a semnat un contract de finanțare nerambursabilă de peste 14 milioane de lei (exact: 14.104.285,82, sumă care include TVA), bani alocați de statul român prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” pentru reabilitarea a 4,3 kilometri de străzi din oraș. Contractul a fost semnat din partea ministerului de ministrul orașului maramureșean a semnat Ștefan Sarca (PV), viceprimarul urbei.

 

Finanțarea este destinată reabilitării a 11 tronsoane de pe 7 străzi (Decebal, Matei Corvin, Colonia Dragoș Vodă, Aleea Minerilor, Străbunilor, Mihai Eminescu și Pietrosului), în lungime totală de 4.737 de metri. Primarul Bîrda a precizat că poiectul prevede modernizarea a 35.300 mp de carosabil (străzile Matei Corvin și Mihai Eminescu vor avea structură rutieră mixtă – pavaj de piatră și asfalt -, iar celelalte vor fi asfaltate), rigole pentru scurgerea apelor pluviale, accese la proprietările private, amenajarea spațiilor verzi.

 

Lucrările vor demara după ce va fi făcut proiectul tehnic și vor fi finalizate procedurile de achiziții ale execuției efective a proiectului, fapt estimat de executivul Primăriei pentru primăvara anului 2024.

 

* Foto generică: @anchetaonline.ro

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here