FAPT – Matemaniada, concurs național online de matematică pentru elevi din clasele II-VI, cu înscriere gratuită până în 16 martie

0
1124

CONCURS – MATEMATICĂ. Matemanie+, centrul educațional unde peste 7.000 de elevi s-au pregătit în ultimii 7 ani la matematică, alături de Liceul Teoretic Marin Preda, lansează Matemaniada, un proiect în care competiția devine un prilej pentru dezvoltarea încrederii de sine și pentru stimularea interesului pentru matematică.

 

Concursul are loc online, pe platforma matemaniada.ro și se adresează elevilor din clasele II-VI. Etapa I are loc pe 18 martie, cu începere oricând între orele 09.00 și 16.00, iar înscrierile pentru concurs se realizează de către profesori sau părinți pe matemaniada.ro, până la data de 16 martie. Participanții au două ore la dispoziție pentru a rezolva cele 20 de probleme cu răspuns multiplu. După câteva zile de la încheierea probei de concurs, profesorii care au redactat subiectele vor susține un webinar live de rezolvare și explicare a acestora.

 

Concursul reprezintă inițiativa centrului Matemanie+ și a celor două profesoare fondatoare: Florina Baciu, antrenoare de olimpici la matematică și învățătoare la Liceul Marin Preda din București și Aida Frujină, profesor Merito și învățătoare la școala 195 din București.

 

Cristi Baciu, managerul proiectului, își dorește să schimbe paradigma concursurilor școlare: „Vreau să-i învățăm pe copii să trateze momentele importante în viață cu deschidere și luciditate. Cred că dacă suntem alături de ei și le antrenăm curajul și voința prin astfel de inițiative, avem în față o generație mai pregătită ca oricare alta pentru provocările viitorului.”

 

Pentru a transforma Matemaniada într-un proces de învățare, Florina Baciu și ceilalți profesori responsabili de redactarea subiectelor de concurs le vor rezolva la sfârșitul competiției, împreună cu copiii, în cadrul unui webinar: „Îmi doresc ca acest concurs să răspundă așteptărilor elevilor, dar și părinților și profesorilor lor. Să fie o competiție sănătoasă, de maturizare emoțională, de valorificare a interesului pentru matematică.”

 

Pentru Aida Frujină, acest concurs nu are drept miză simpla competiție sau diplomele: „La ce ar folosi un concurs de matematică în educația unui copil? Nu, nu pentru diplome sau premii. Părinte sau profesor înțelept, demonstrează-i copilului că provocările nu trebuie privite cu teamă, ci ca o oportunitate de a se motiva și autoevalua.”

 

Participanții pot fi elevi de la unitățile de învățământ preuniversitar din România, precum și orice alți elevi români care studiază în afara României sau în regim de homeschooling. Înscrierea la concurs poate fi realizată atât de către profesori, cât și de către părinți pe platforma matemaniada.ro. Părinții sunt încurajați să se implice direct și să le fie alături celor mici pe tot parcursul acestei experiențe formative.

 

În doar 14 zile, s-au înscris peste 20.000 de elevi din peste 500 de școli.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here