CONTRACT SEMNAT – Cine și când livrează autospeciala de 1 milion de lei care va deservi Centrul pentru Coordonarea și Conducerea Intervențiilor în Situații de Urgență Maramureș

0
570

DOTĂRI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ. Administrația județeană (Consiliul Județean Maramureș) a semnat la finalul lunii trecute contractul de livrare a unei autospeciale de teren echipate cu stație de telecomunicații, care va deservi Centrul pentru Coordonarea și Conducerea Intervențiilor în Situații de Urgență. Autoturismul de teren 4×4 va fi modificat conform cerințelor beneficiarului de cel mai important producător de ambulanțe și vehicule speciale din Europa de Est, firma clujeană de tehnologie auto Deltamed, care a fost unic ofertant, implicit câștigătorul contractului de 1 milion de lei (exact: 1.003.170 lei, sumă care include TVA).

 

Finanțarea este acoperită din sursă UE nerambursabilă, prin Programul de Cooperare Teritorială Transfrontalieră. Aceasta a fost cea de-a doua tentativă de atribuire, după cea ratată de la finalul anului trecut, când CJ Maramureș nu a primit nicio ofertă, procedura fiind realuată în acest an.

 

Coform contractului, Deltamed trebuie să livreze până la 31 decembrie 2023 o autospecială de teren 4X4, nouă, cu motorizare diesel cu putere minimă de 170 CP, capacitate cilindrică minimă de 2.500 cm3 și nivel de poluare Euro 6. Autovehiculul va avea cutie automată cu 6 trepte, o capacitate de transport de minim 3 persoane, transmisie integrală, cu diferenţial spate blocabil cu activare manuală, ASR (dispozitiv automat anti-patinare la demarare), sisteme de asistenţă a pornirii în rampă, la coborâre în pantă, de control al stabilităţii și de distribuţie electronică a forţei de frânare. Autovehiculul va fi modificat pentru activităţi speciale.

 

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here