SĂCĂLĂȘENI. Administrația publică locală din comuna maramureșeană Săcălășeni, controlată de edilul Emilian Gheorghe Pop (PSD), a semnat la 1 noiembrie 2023 un contract de furnizare a unor echipamente IT, o platformă de digitalizare și un sistem de monitorizare cu camere video, care vor forma sistemul inteligent de management local.
Contractul a fost semnat la valoarea de 843.234 lei (sumă care include TVA, foarte aproapiată de estimarea maximă a beneficiarului – a fost mai mică doar cu 145 de lei) cu asocierea de firme Holisun SRL & Multinet SRL & Best Security SRL (au fost două oferte, una a fost retrasă, cea rămasă fiind declarată conformă și câștigătoare de comisia de licitație).
Investiția este realizată printr-o finanțare nerambursabilă din fonduri europene de 843.406,95 lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul trebuie implementat până la sfârșitul lunii februarie 2024 (autoritatea locală e hazlie și susține că data limită este 30.02.2024).
••• |
![]() |
••• |
![]() |
••• |
![]() |
* Foto generică
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.