CE ȘANSE SUNT – Când află vicecampioana Minaur Baia Mare dacă va primi wild card pentru Liga Campionilor: 13 echipe luptă pentru 7 wild card-uri

1
321

LIGA CAMPIONILOR. Sezonul 2022-2023 al Ligii Campionilor la handbal feminin şi masculin se va disputa cu participarea a câte 16 echipe împărțite în câte două grupe de 8 echipe. Din România vor participa sigur campioanele din 2022 în România – Dinamo Bucureşti (masculin) şi Rapid Bucureşti (feminin) -, însă alte două echipe, vicecampioanele naționale, Minaur Baia Mare (masculin) și CSM București (feminin), au depus cereri pentru a obține wild card (un soi de invitație) și a putea participa în Liga Campionilor.

 

Dacă la feminin sunt înscrise 17 echipe pe cele 16 locuri (iar CSM București are mari șanse să primească wild card-ul), la masculin sunt înscrise 22 de echipe pe cele 16 locuri (evident, au prioritate la participare campionale naționale din țările cu cel mai mare coeficient) – Minaur se luptă cu alte… 12 echipe pentru 7 locuri. În ediția precedentă, Minaur Baia Mare a participat în EHF European Cup (a treia competiție valorică) unde a ajuns până în finală, iar echipa feminină a CSM București a jucat în Liga Campionilor unde a ajuns până în faza sferturilor.

 

Cum se stabilește cine participă

 

EHF a stabilit trei criterii pentru participarea în Liga Campionilor: 1) echipe din țări cu loc fix în EHF Champions League (printre care și România); 2) echipe din țări cu cel puțin o echipă în competiție care solicită wild card (printre care și Minaur Baia Mare – la masculin – și CSM București – la feminin); 3) echipe din țări fără loc în EHF Champions League care solicită wild card.

 

Cu cine luptă Minaur pentru wild-card

 

În competiția masculină, 9 din cele 16 locuri sunt ocupate de echipe din țări cu loc fix în Liga Campionilor. Acestea sunt: GOG Håndbold (Danemarca), FC Barcelona Handbol (Spania), Paris Saint-Germain Handball (Franța), SC Magdeburg (Germania), THW Kiel (Germania), Pick Szeged (Ungaria), Lomza Vive Kielce (Polonia), FC Porto (Portugalia) și CS Dinamo București (România).

 

În consecință, pentru cele 7 locuri disponibile au depus cerere pentru wild-card 13 echipe, una dintre acestea fiind Minaur Baia Mare. Iată care sunt cele 13 echipe din care EHF va alege 7: Aalborg Håndbold (Danemarca), Fraikin BM Granollers (Spania), HBC Nantes (Franța), Telekom Veszprém HC (Ungaria), Orlen Wisla Plock (Polonia), Sporting CP (Portugalia), CS Minaur Baia Mare (România) – aceste 7 echipe sunt din țări care au loc fix în Liga Campionilor, datorită coeficientului de țară -, HC PPD Zagreb (Croația), Elverum Handball (Norvegia), RK Celje Pivovarna Laško (Slovenia), Kadetten Schaffhausen (Elveția), Ystads IF HF (Suedia), HC Motor (Ucraina) – aceste 6 echipe sunt din țări fără loc în Liga Campionilor.

 

Când se stabilesc wild-card-urile

 

Grupul de evaluare al forului european de handbal (EHF) a pregătit deja (de vineri, 24 iunie 2022) lista recomandărilor pentru wild-card-uri, însă decizia finală cu competitoarele în ediția 2022-2023 a Ligii Campionilor la handbal masculin și feminin va fi anunțată luni, 27 iunie.

 

Tragerea la sorți pentru faza grupelor a Liga Campionilor la handbal masculin și feminin este programată vineri, 1 iulie 2022, la sediul forului european, în Viena. În cazul în care EHF nu va acorda wild-card pentru Liga Campionilor echipei masculine de handbal a clubului băimărean, Minaur are dreptul de a participa în EHF European League (a doua competiție valorică, acolo unde a participat în ultimii ani echipa feminină).

 

* Foto: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Memorie scurta si binecunoscuta aroganta a conducatorilor orasului si a clubului Minaur.In urma cu putin timp ne-am facut de rusine cu Naerbo,iar acum avem pretentii de Liga Campionilor ???
    Evident ca nu avem nici o sansa in fata celorlalte echipe solicitante de invitatie,gestul este unul doar de imagine.Deocamdata doar am mimat performanta,in schimb suntem campioni incontestabili la minciuna,hotie si prostie !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here