CE MAI PLĂTIM – Grup statuar din bronz cu cei cinci fondatori ai Școlii de Pictură de la Baia Mare, în Centrul Vechi al municipiului: 194.000 de euro

0
2284

BAIA MARE. Administrația din Baia Mare, controlată de edilul Cătălin Cherecheș, vrea să comande un grup de cinci statui din bronz, într-o compoziție în mărime naturală, cu fondatorii Școlii de Pictură de la Baia Mare pe care să-l amplaseze în Centrul Vechi al municipiului (Piața Libertății). Statuile îi vor reprezenta pe Hollósy Simon (Simion Corbul), Ferenczy Károlly, Réti István, Thorma János și Iványi-Grünwald Béla, cei care au fondat Școala de Pictură de la Baia Mare în anul 1896.

 

Statuile vor fi amplasate direct pe suprafața pavată a pieței, fără socluri, dar este prevăzută montarea unei plăci cu descrierea și prezentarea personajelor. În fază incipientă, proiectul a demarat cu un concurs de soluții, în care artiștii interesați pot să-și depună proiectul până în 19 ianuarie 2022.

 

Câștigătorul va fi desemnat de un juriu format din sculptorul Marcel Stanciu, graficiana Laura Ghinea și arhitectul Ștefan Paskucz și i se va încredința un contract de realizare efectivă a grupului statuar a cărui valoare a fost estimată la 960.000 lei (sumă care cuprinde TVA și care este echivalentă cu circa 194.000 euro).

 

Fiecare membru al juriului va acorda un punctaj de maxim 100 de puncte în funcție de aprecierea personală, dar în baza unei grile de criterii stabilite deja, iar punctajul final este stabilit prin însumarea evaluărilor celor trei membri ai juriului. Dacă două sau mai multe lucrări cumulează punctajul cel mai mare, președintele juriului are drept de vot decisiv.

 

Ideea nu este revoluționară, fiind deja pusă în practică (exact după acest tipar/scenariu) în multe alte orașe românești, dar și din Europa – cel mai apropiat exemplu este grupul statuar „Holnaposok” (în traducere „Cei de mâine”), realizat în Oradea, în 2012, cu suma de 500.000 lei, de sculptorul Arpad Deak și amplasat în scuarul de lângă Liceul Ady Endre, grup care îi reprezintă pe cei patru mari poeți maghiari Ady Endre, Dutka Ákos, Juhász Gyula și Emőd Tamás, membri ai grupării literare Holnaposok, constituită la Oradea, la începutul secolului XX).

 

… urmărim dacă și cum se implementează proiectul, pentru că avem experiențe nenumărate de concursuri de soluții artistice în care s-au acordat premiile, dar nu s-au implementat proiectele (de fapt, nu s-a implementat/pus în practică NICI UN asemenea proiect).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here