ANTICIPARE CORECTĂ 2MNEWS – Directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiș, cercetat pentru “purtare abuzivă și folosirea funcției în scop sexual”, a fost revocat din funcție pentru „management defectuos”

2
3612

ANCHETĂ FINALIZATĂ PREVIZIBIL. Așa cum 2mnews a anticipat încă din 8 iunie 2022 (detalii AICI), ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, l-a revocat din funcție pe directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Ştefan Chiș (47 de ani, foto mare sus), cercetat pentru „purtare abuzivă și folosirea funcției în scop sexual”, în urma anchetei interne a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a fost găsit vinoovat pentru „exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinilor manageriale”.

 

Deja fostul director al Penitenciarului Baia Mare, comisar şef de poliție penitenciară Horia Chiș, care a condus timp de aproape 14 de ani (din noiembrie 2008) echipa managerială a unității de detenție de regim deschis și semideschis din Tăuții de Sus, a fost subiectul anchetat de o “echipă multidisciplinară de specialişti” de la ANP, după ce una dintre polițistele angajate la Penitenciar l-a reclamat la centru că a abuzat-o fizic (în 19 mai 2022, strângând-o de gât și izbind-o de ușă), moral și sexual.

 

Cazul a fost adus în atenția publică de publicația on-line Recorder, care a publicat mai multe înregistrări care atestau agresiunea și modul în care Chiș și psihologul Penitenciarului încercau să o soluționeze prin determinarea polițistei de a-și retrage plângerea.

 

2mnews a vorbit la momentul respectiv cu pe atunci directorul Chiș, acuzat de agresiune fizică, hărțuire sexuală și morală, iar acesta a susținut că înregistrările sunt “trunchiate” și așezate contextual, acreditând ideea că acest fapt s-a făcut pentru a credibiliza acuzațiile polițistei. De asemenea, Chiș a mai precizat că după deciziile ANP în  urma controlului/anchetei va spune mai multe (îl așteptăm cu declarația).

 

Cine este Horia Chiș
Horia Chiș este absolvent de Psihologie (la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, promoția 1996) și Științe juridice (la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, promoția 2004), are două masterate (în Drept administrativ şi statutul funcţionarului public, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în 2006, și în Management public, la Universitatea de Nord din Baia Mare, în 2010) și mai multe cursuri/studii post-universitare de specialitate (Reintegrarea socială a infractorilor – 2002, Psihologie judiciară – 2003, Managementul Resurselor Informaţionale pentru personalul de conducere – 2012).

El a fost numit la conducerea Penitenciarului Baia Mare în noiembrie 2008 (avea 34 de ani), înlocuindu-l pe Ioan Marincaș, soțul Vioricăi Marincaș, cea care avea să devină prima femeie din România numită la conducerea unui Inspectorat Județean de Poliție. Chiș lucrează la Penitenciarul Baia Mare de 20 de ani (din 2002), inițial ca șef de tură, apoi șef Birou Siguranța deținerii. În 2006 a fost detașat la ANP, fiind împuternicit șef Serviciul Prevenirea criminalității organizate și terorismului. Din 2007 s-a reîntors la Penitenciarul Baia Mare, unde în anul următor a fost numit director.

 

În perioada în care a condus/conduce Penitenciarul (noiembrie 2008 – prezent), Chiș a avut două perioade (scurte) în care a părăsit postul de conducere, prin detașare. Prima dată în octombrie 2009 – iulie 2010, când a fost numit director general adjunct la ANP (a fost înlocuit la conducerea Penitenciarului Baia Mare de adjunctul Ioan Chindriș), iar a doua oară în mai 2011, când a fost detașat la conducerea Penitenciarului din Timișoara (al cărui director a fost numit, la rândul său, director general adjunct la ANP) – atunci a fost înlocuit la conducerea Penitenciarului Baia Mare de comisar Dorinel Boitor -, însă la expirarea detașării, după doar 6 luni, în noiembrie 2011, a revenit pe postul de director  de la Baia Mare.

 

În 2016, Chiș a fost desemnat de ANP cel mai bun director de penitenciar din țară. Chiș a precizat, într-un comunicat de presă pe care-l aveți alăturat că se va adresa justiției „pentru aflarea adevărului” în privința aspectelor infracționale de care a fost acuzat și „a căror investigare sunt de competența organelor judiciare”.

 

UPDATE, 23.08.2022, ora 21:35: Pentru o mai completă informare, atașăm textul comunicatului de presă al domnului Horia Chiș (click pe link pentru a descărca/deschide documentul în format .pdf pe dispozitivul dumneavoastră sau deschideți prin click imaginea alăturată într-un format potrivit pentru lectură).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. La poarta alba este la fel , ani de zile de abuzuri din partea unor orfani , niște ratați ai societății. Sau pus cu burta pe instituție , și au făcut case și au luat zeci de apartamente nimeni nu i vede

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here