ANTICIPARE – Astăzi se semnează contractul de execuție pentru extinderea rețelelor de apă-canal din orașul Cavnic: află cine a câștigat contractul de 21 de milioane de lei

0
3857

CAVNIC – INFRASTRUCTURĂ EDILITARĂ. Joi, 7 martie 2024, se semnează contractul de execuție pentru extinderea rețelelor de apă-canal din orașul maramureșean Cavnic, câștigătorul desemnat de comisia de licitație fiind asocierea de firme Sebi Marc SRL & Xallo Tehnic SRL & Antrepriza Montaj Instalații (AMI) SA. Contractul va fi semnat la suma de 21 de milioane de lei (exact: 21.067.360,08 lei, sumă care include TVA).

 

Suma necesară implementării proiectului este nerambursabilă, fiind obținută de administrația publică locală, controlată de edilul Vladimir Petruț (PNL), prin Programul National de Investitii „Anghel Saligny”. În urma acestui proiect, aflat în etapa a II-a, toate locuințele și spațiile economice din orașul Cavnic vor fi conectate la rețelele de apă potabilă și canalizare menajeră.

 

Identitățile câștigătorilor
Firma Sebi Marc SRL, leader de asociere, este înregistrată în Călinești, este specializată pe construcția de drumuri și lucrări edilitare și este controlată de sigheteanul Ioan Mihai Ștefan Marc. În 2022, firma a închis anul cu o cifră de afaceri de 35,66 milioane de lei și un profit net de circa 717.000 lei, indicatori financiari realizați cu 132 de angajați, dar și cu datorii de 21,36 milioane de lei.
Firma Xallo Tehnic SRL, asociat secundar, este înregistrată în Baia Mare, este specializată pe activități de inginerie și consultanta tehnică și este controlată de Valentin Danciu. În 2022, firma a închis anul cu o cifră de afaceri de 3,05 milioane de lei și un profit net de 1,05 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 12 angajați, dar și cu datorii de 1,5 milioane de lei.
Firma Antrepriza Montaj Instalații (AMI) SA, asociat secundar, este înregistrată în Baia Mare, este specializată pe lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide și proiecte de infrastructură edilitară și este controlată de Gabriel Răducu Pop (președintele Consiliului de Administrație și principalul acționar) și este administrată de un consiliu format din 5 persoane (Gabriel Răducu Pop, Ioana Loredana Pop, Cornel Sopoian, Elisabeta Zamfira Zaharia și Emil Botișan, aceștia fiind și acționarii majoritari ai societății). În 2022, firma a închis anul cu o cifră de afaceri de 79,42 milioane de lei și un profit net de 2,71 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 167 angajați, dar și cu datorii de 22,8 milioane de lei.

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here