ALT NEPUTINCIOS – Poluarea cauzată de Remin a fost rezolvată de prefect: nu se va face nimic

0
495
Vasile Moldovan

EDITORIAL. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș se ocupă, logic!, cu gestionarea și rezolvarea situațiilor de urgență, adică alea grave care se repercutează asupra cetățenilor și teritoriului. Capo dei capi, bossul boșilor, capo di tutti capi, întâistătătorul, miezul din dodoașca Comitetului este, conform legii, reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică prefectul – în nefericitul caz al nostru, avocatul-fotbalist Vasile Moldovan.

 

Recent și pentru nimeni-nu-mai-numără-câta-oară, o companie a statului, în speță Remin, a poluat din nou apele Maramureșului. Așa, încins de miuța „pe sintetic” ocazionată de Ziua Jandarmilor, Moldovan a convocat Comitetul. Și i-a invitat (o secundă… i-a invitat?, pe poluatori? – mă rog, nu mai consideră nimeni că trăim într-o țară cu toate țiglele pe acoperiș) și pe cei de CNMPN Remin SA Baia Mare și pe reprezentanții teritoriali ai societății Conversmin (ăștia din urmă, tot ai statului, au luat un purcoi de bani să-nchidă minele. Și le-au închis. Cum?, vedem la fiecare ploaie mai acătării).

 

Mă rog, au băut ăia o cafea, două, au hăhăit, probabil, și susțin că au „discutat despre identificarea de soluții tehnice pentru punerea în siguranță a galeriei Breiner de la Mina Băiuț” (aia de unde au ieșit apele de mină în noaptea de luni spre marți, când prefectul dormea, obosit probabil după, v-am spus, miuța-ncinsă pe sintetic).

 

Ce s-a stabilit într-o țară anormală ca a noastră: nimic. Adică chiar nimic. Nimic-nimicuța. Zice că Comitetul ăsta „va solicita alocarea de fonduri de la Ministerul Economiei și societatea Conversmin pentru realizarea unui proiect tehnic care să ofere soluțiile adecvate pentru efectuarea lucrărilor stabilite de proiectant”. 1) ce treabă are prefectul să ceară fonduri pentru o lucrare care nu  este administrată de instituția pe care o conduce? Niciuna. Da el zice că o să ceară. De ce să nu ceară Remin, care are treabă cu faptul că poluează, sau Conversmin? Iar nu știe nimeni. Pentru că vedeți, aici pare mai greu decât la fotbalul pe sintetic.

 

De asemenea, zice prefectul Moldovan că „va fi transmis un memoriu și o invitație ministrului economiei și directorului general al SC Conversmin SA pentru deplasarea în județ și stabilirea măsurilor necesare de punere în siguranță a perimetrelor miniere din Maramureș”. Serios, acum… ne lași? Poluați așa, dar ce rău ți-am făcut, dom’ prefect, să ne iei pe toți de proști și să tăcem, punând capul în pământ? E poluare cu mortalitate piscicolă pe Lăpuș și baba din Prefectură se piaptănă cu cărare pe mijloc, parol!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ