PARLAMENTAR DE MARAMUREȘ. Cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului, deputatul maramureșean Brian Cristian (USR) a făcut un bilanț al modului în care este implementată strategia politică de susținere a tinerilor din România. Un bilanț trist…
“A trecut și Ziua Națională a Tineretului, și încă un an în care am asistat cu dezamăgire la modul în care sunt tratați tinerii de clasa politică și mai ales de guvernarea PSD-PNL:
- Noua Lege a Tinerilor a fost atacată la CCR, iar termenul de soluționare a fost amânat de 10 ori.
- În 2023 avem un buget al Educației de doar 2,19% din PIB, cel mai bic buget din istorie. Anul European al Tineretului a fost un dezastru, atât la nivel de resurse alocate și evenimente, dar mai ales rezultate.
- Strategia Națională de Tineret este blocată la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
- Același Minister, care a preluat componenta de tineret de la fostul MTS, a angajat 230 de oameni în plus doar în ultimele luni, dar nu face nimic pentru viitoarele generații din România”.
Biroul parlamentar al deputatului Brian Cristian (USR)
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.