AU CÂȘTIGAT – Explorări Baia Mare învinge la capătul unui joc fantastic Unirea Dej și bifează prima victorie în liga națională

0
213

LIGA NAȚIONALĂ – VOLEI. Sâmbătă, 6 noiembrie 2021, în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare s-a disputat partida CS Ştiinţa Explorări – CS Unirea Dej (locul 9 vs. locul 3), meci care a contat pentru etapa a 5-a a Ligii Naționale de volei masculin (Divizia A1) și care a fost arbitrat de Ionuț Buciu (Zalău) și Bogdan Bărdășan (Târgu Mureș). După aproape 2 ore de joc efectiv, Explorări Baia Mare a reușit prima victorie în această ediție de campionat, în fața unei mult mai bine cotate echipe: Știința Explorari Baia Mare – Unirea Dej: 3-1 (28-26, 20-25, 31-29, 25-21).

 

Un meci extrem de echilibrat, așa cum se aștepta, de disputat (două din cele 4 seturi au fost decise în prelungiri) și de lung (o oră și 58 de minute de joc efectiv), implicit extrem de solicitant pentru jucători. În setul 3 s-a decis totul, când băimărenii au trecut din nou în avantaj cu un set aparent interminabil, încheiat după 36 de minute (!) și care le-a dat posibilitatea să abordeze setul 4 de la 2-1. Un set 4 care a fost și ultimul al meciului, dar care a pornit cu Unirea punând încă de la început o diferență de 3 puncte pe tabela de marcaj (1-4), deficit suplinit de Explorări după time-out-ul cerut de Marius Botea, după care băimărenii (cu Taboada punctând din orice procedeu: blocaj, servă, atac) au reușit să egaleze și să preia conducerea: 9-8.

 

Apoi s-a mers într-un echilibru perfect până la jumătatea setului (12-12), după care a fost rândul lui Tarța și Cheagă să iasă la rampă, punctând pentru o distanțare la 3 puncte (17-14). În ultima parte a jocului, dejenii au revenit, apropiindu-se la un singur punct (21-20), dar Tarța rezolvă problema învingătoarei cu 3 puncte (unul direct din servă), la care contribuie și blocajul decisiv a lui Moreira și Explorări câștigă setul 4 cu 25-21, bifând prima victorie din campionat.

 

Fără îndoială, MVP-ul meciului a fost fostul jucător al SCM Zalău, trăgătorul băimărean Mihai Tarța, care a punctat de 34 de ori. Iată cine sunt cei care au realizat puncte pentru Explorări Baia Mare: Tarța (34 puncte), Moreira (14 puncte – din care 3 din blocaj), Kolchko (10 puncte), Silvășan-Pașca (9 puncte – 3 din blocaj), Taboada și Dragomir (câte 8 puncte – ambii, câte 2 din blocaj), Cheagă (5 puncte – 2 din blocaj).

 

De la învinși au punctat: Suson (26 puncte), Grigoraș (22 puncte), Micu (14 puncte), Curuia-Pop (9 puncte), Bratu și Bălai (câte 4 puncte). Explorări rămâne pe locul 9, dar totalizează 5 puncte și deja a jucat în primele 5 partide din tur doar cu echipe puternice (Dinamo, Steaua, Zalău, Arcada Galați și Unirea Dej).

 

În etapa următoare  (a 6-a), Explorări joacă în deplasare, cu Știința București.

 

* Foto: @Știința Explorări Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here