O POVESTE ADEVĂRATĂ. Nu vă rețin mult, știu că sunteți puțin prinși, așa, doar vă relatez, cât de succint se poate pentru a fi înțeleasă, o poveste adevărată despre casarea banilor publici. Nu e o sumă mare, vreo 3.000 de lei, deci nu face obiectul atenției celor plătiți să vegheze asupra acestui aspect (oricum, trăim în județul în care “O mână spală pe alta / Toți trăim aici, împreună”). Ce-s 3.000 de lei? Un mizilic, ar spune primarul Cătălin Cherecheș (care nu e subiect în această scriere, aparent surpinzător, doar l-am amintit pentru că al său crez se potrivește ca o mănușă cu ceea ce s-a-ntâmplat).
În 2010, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, instituție de cultură din subordinea și sub finanțarea (din pușculița publică) Consiliului Județean, a cumpărat o șură din gospodăria Casei Mihalca Grigore din Petrova, casă înscrisă în lista de patrimoniu.
Șura era „vai mama ei”, atât de degradată că a fost vândută de către proprietar drept lemn de foc. Achiziția era însă motivată prin faptul că muzeografii au considerat necesar să o salveze (respectiv să o reabiliteze și apoi să o monteze în Gospodăria Petrova din Muzeul Satului, de pe Dealul Florilor). S-a plătit, s-a-ncărcat, s-a transportat, s-a dus la Muzeul de Etnografie, s-a invetariat, conform legii, și s-a depozitat. Lanțul logic. Din acesta a lipsit însă continuarea, adică reabilitarea propriu-zisă, motivarea achiziției.
De ce nu s-a reabilitat șura din Casa Mihalca Grigore din Petrova? Că… n-au fost bani (rețineți motivația, e esențială). Dup-o vreme, stând șura așa demontată și depozitată, a plouat-o, a nins-o, a… murit (definitiv, cum ar zice Șapte-frați). Din această cauză, la inventarul Muzeului stabilindu-se că degradarea este în proporție de 80-90% și că nu mai poate fi valorificată expozițional, acum, în anul de grație 2021, șura va fi casată (scoasă din inventar – nu mai e bună nici de lemn de foc).
La fel de casați vor fi și cei 3.000 lei plătiți din pușculița județului, pentru că aceasta este valoarea de inventar a bunului. Mă rog, n-a fost și, implicit, nu mai este un bun, ci un rău. Unul necesar pentru a înțelege cum merg treburile-n țara aceasta minunată. Să revenim la motivul lăsării de izbeliște a achiziției: n-au fost bani pentru asta…
Își amintește cineva din 2010 și până acum câte chefuri și paranghelii cu porci tăiați și pârjoliți și oiage de horincă s-au mâncat și s-au băut la Muzeul de Etnografie sub oblăduirea CJ Maramureș, toate plătite din pușculița județului pentru tot felul de mahări, invitați politici, de la București? Câte Zilele Maramureșului, bătuta pe picior ș.a.m.d. s-au consumat din banii județului? Pentru că dacă-și amintește cineva, avem o problemă, Huston. Dacă mâncați un porc mai puțin și beați o oiagă de horincă în minus, nu vă băteați joc de bani. Bine, ce-s 3.000 de lei, știu. Se casează și gata! Am terminat povestea.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
