CRONICĂ DE MECI – Fotbal Comuna Recea pierde la limită la Constanța, cu Farul, după un meci cu 5 goluri

0
402

FOTBAL LIGA A II-A. Reprezentanta Maramureșului în Liga a II-a, Fotbal Comuna Recea, a pierdut sâmbătă, 13 martie, în etapa a 19-a (antepenultima a sezonului regular), la Constanța, pe stadionul Farul, după un meci disputant, cu 5 goluri.

 

Ianis Zicu, antrenorul gazdelor, favorite și prin locul din clasament (acum sunt pe 4, cu 31 de puncte, pe loc de play off și cu obiectiv promovarea în Liga I), au început meciul arbitrat la centru de Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – jud. Sibiu) cu: Dur-Bozoancă – Băjan, Leca, Antoche (cpt.), Carabela – Cruceru, Mihai – Damașcan, Silaghi, Măzărache – Banyoi. Florin Fabian a trimis în teren următorul 11: Răilean – Mendoza, Oiță, Burdeț, Ispas – Micaș (cpt.), Szecui, Mărieș, Fica – Coman, Văsălie.

 

Contrar prejudecăților, Recea nu a fost defensive, meciul fiind unul deschis, pe contre, în prima repriză ambele echipe fiind în situația de a marca (Farul, în minutul 9, prin lovitura de cap a lui Măzărache, respinsă de Răilean, iar Recea, prin șutul din careu al tânărului Văsălie, reținut de portarul gazdelor). De marcat, însă, a făcut-o doar Farul, în minutul 35, în urma unei reluări perfecte cu capul a vârfului Andrei Banyoi.

 

Repriza a doua începe în nota de dominare a favorite, Farul forțând desprinderea pe tabela de marcaj prin Stoica (min. 48, cu capul) și Cruceru (min. 51, șut violent de la distanță). Dominarea constănțenilor dă roadele așteptate de Zicu și în minutul 67 același Banyoi înscrie din centrul careului. E momentul în care Fabian trece într-un registru tactic mai ofensiv, îl introduce pe veteranul Paul Batin în locul mijlocașului Szecui, iar după numai 2 minute de joc Batin șutează golkeaperul gazdelor respinge cu dificultate în față, iar Coman înscrie pe lângă Dur-Bozoancă.

 

Maramureșenii continua asaltul, în minutul 71 Coman fiind aproape de egalare, după o reluare cu capul scoasă de portarul Farului de lângă bară. Mută tehnic și Zicu, care face o dublă schimbare (i-a introdus în teren pe Bălan și Ursu) și constănțenii își revin, întâi prin ocazia lui Stoica (șut din afara careului), iar apoi prin golul de 3-1, în minutul 85 Stoica înscriind după o cursă solitară. Farul mai are o ocazie de a se desprinde decisiv, prin același Banyoi (șut scos de Răilean), însă cei care reușesc ultimul gol al partidei sunt maramureșenii, care reduc din handicap în al treilea minut de prelungire, prin Alin Burdeț, cu capul, gol sub transversal în urma unui corner.

 

Recea rămâne deocamdată pe locul 13 (din 20 de echipe), cu 13 puncte și etapa următoare (penultima a sezonului regular) joacă pe teren propriu cu CSM Reșița, echipă clasată pe locul 14 (la egalitate de puncte cu Recea), care în această etapă a încheiat la egalitate, 1-1, pe teren propriu, cu mai slab clasata CSM Slatina.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here