PROBLEME – O bancă a cerut insolvența producătorului de mașini electrice din Baia Mare

0
2381

EXCLUSIV. Unicredit Bank, din postură de creditor, a cerut insolvența firmei băimărene RMG Casual, controlată de Gheorghe Mureșan (60 de ani), firmă care în 2018 a demarat o investiție de 6,6 milioane de lei (din care 3 milioane din fonduri europene nerambursabile) prin care a creat o linie de asamblare a mașinilor electrice. Înaintea semnării contractului de (parțială) finanțare europeană, producătorul de mașini electrice a precizat public că a cheltuit circa 2 milioane de euro din fondurile proprii ale asociaților (inginerul electromecanic Gheorghe Mureșan și clujeanul Andi Gabriel Ostroveanu – 49 de ani, specializat pe proiectarea energetică, prezentat public ca fiind co-manager al firmei).

 

Procesul privind deschiderea procedurii de insolvență a producătorului de mașini electrice din Baia Mare a fost înregistrat joi, 11 martie 2021, și va fi judecat de Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureș.

 

Până acum, RMG Casual (firmă cu denumire din industria textilă, scrierea explică de ce) a creat 3 modele de mașini electrice Gotech Green (GTG): Oxygen A01 (cu două locuri), Ozone 3 (cu patru locuri) și Regis Epic0 (o autoutilitară cu două locuri și capacitate de transport de o tonă).

Oxygen A01

Ozone 3

Regis Epic0

 

Mașinile create de firma băimăreană sunt „cvadricicluri grele”, mașini mici, ușoare, de oraș, cu autonomie limitată. Acestea au prețuri cuprinse între 11.000 euro și 15.000 euro. Sunt omologate și câteva circulă în Baia Mare, Cluj-Napoca și București. Fabrica se bazează pe piese din import (practic, este o linie de asamblare) – unitatea de control, management motor (LMU) la mașinile GTG a fost proiectată și produsă de Mecaprom – și a început producția la începutul anului 2019 cu o capacitatea maximă anunțată de 2.000 de autovehicule pe an.

 

Reconversia unei firme

 

RMG Casual a intrat pe piața economică locală ca producător și comerciant al îmbrăcămintei sport (în special de iarnă) sub brandul propriu Gotech (marcă înregistrată în 2011). Ulterior, producția echipamentelor sportive a fost externalizată parțial pe piața muncii din Asia (China, Bangladesh și Taiwan).

 

Apoi, RMG Casual a încercat o reconversie a unei părți a activității economice, anunțându-se comerciant general cu articole industriale (piese din fontă ductilă, capace de vizitare, materiale de construcții, textile, materii prime pentru industria mobilei, mașini industriale).

 

După ce firma s-a dedicat producerii mașinilor electrice, partea de producție/comercializare a produselor de îmbrăcăminte sportivă marca Gotech a fost livrată firmei Limpedea Green SRL, controlată de soția lui Gheorghe Mureșan, Ileana Mureșan, fost consilier local în Baia Mare din partea PER – aceasta este membru în CA al Magazinului Universal Maramureș și membru fondator al obedienței masonice Marea Lojă Carpathia (condusă de armeanul Silviu Sorin Gădălean, 55 de ani, participant la alegerile locale din 2020 pentru Consiliul Local Baia Mare – este președintele Uniunii Armenilor din România filiala Baia Mare și manager la Astyf SRL, care vinde piese pentru utilaje agricole).

 

În 2019, firma RMG Casual SRL a raportat o cifră de afaceri  de aproape 2,7 milioane de lei (cel mai slab din istoria economică a ultimilor 5 ani), pierderi de 1,94 milioane de lei, iar datoriile totalizau aproape 3 milioane de lei. Firma avea 10 angajați.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here