ANTICORUPŢIE – Un poliţist de frontieră din Poienile de sub Munte, premiat cu Diploma de integritate cu ocazia Zilei Anticorupţie

0
1690
sursa foto: dga.ro

RECUNOAŞTERE. Agent principal de poliţie Dragoş State din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației – Sectorul Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte, care a refuzat 500 de euro pentru a interveni în dosarul în care efectua cercetări pentru contrabandă, a fost premiat cu Diploma de integritate de ministrul de Interne, Carmen Dan, cu ocazia Zilei Direcţiei Generale Anticorupţie.

 

În februarie 2017, Tribunalul Maramureş – Secția penală a condamnat persoana care a oferit mită la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită.

 

La eveniment au participat reprezentanţii conducerii Ministerului Afacerilor Interne, chestor de poliţie Bogdan Mihail Ivănescu (secretar general al MAI), Bogdan Licu (procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Daniel Horodniceanu (procuror şef al DIICOT), reprezentanţi ai DNA, şefi şi reprezentanţi ai inspectoratelor generale şi ale celorlalte structuri MAI, precum şi reprezentanţi ai ambasadelor Marii Britanii, SUA, Spaniei, Ucrainei şi ai Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ