SPRIJIN – De 2 ani alături de ucrainenii aflați în dificultate: raportul Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare

0
148

PROGRAME DE AJUTOR. Prin programele și serviciile oferite, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare depune eforturi pentru amelioarea situației grele a refugiaților ucraineni care locuiesc în Sighetu Marmației, Baia Mare, Satu Mare, respectiv în localitățile din apropierea celor trei municipii.

 

Cu 2 ani în urmă, în 7 martie 2022, și-a deschis porțile Centrul de asistență pentru refugiați din Sighetu Marmației, sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare. Scopul unității a fost asigurarea de sprijin și ajutor pentru cetățenii ucraineni nevoiți să-și părăsească țara din cauza războiului. În dotarea, echiparea și asigurarea cheltuielilor de funcționare ale centrului, proiectul „Apel de Urgență pentru Ucraina” a avut un rol cheie, proiectul fiind implementat de Organizația Caritas, cu sprijinul financiar al rețelei Caritas Internationalis, prin intermediul Confederației Caritas România.

 

După inaugurare, activitatea de bază a centrului a constat în acordarea de ajutor imediat, dat fiind faptul că beneficiarii săi au fost în primul rând femei în vârstă și mame cu copii care au ajuns în Sighet aducând cu ele doar o geantă sau sacoșă cu lucruri personale. Centrul le-a sprijinit cu alimente și articole de igienă, le-a oferit ajutor în găsirea unui loc de cazare sigur, a creat condițiile pentru spălarea și uscarea rufelor, prin intermediul unor laptopuri a asigurat posibilitatea de a păstra legătura cu cei rămași acasă și a stat la dispoziția beneficiarilor și cu programe destinate copiilor.

 

Conflictul prelungindu-se, tot mai mulți refugiați au decis să se stabilească temporar sau pentru o perioadă mai lungă în Sighet ori într-o localitate din apropiere, astfel la paleta de servicii a unității de asistență socială s-au adăugat servicii noi, adaptate nevoilor beneficiarilor. Dat fiind faptul că numărul refugiaților dornici să se angajeze pentru a se putea întreține, a crescut în continuu, dar eforturile lor au fost în mare parte lipsite de succes, ei nevorbind limba română. Pentru a-i ajuta, centrul a început organizarea orelor de comunicare în limba română.

 

Spre finalul anului trecut, pe lângă programele destinate copiilor, Centrul de asistență pentru refugiați a lansat atelierele de creație pentru adulți, asigurând astfel un cadru pentru o relaxare activă pentru beneficiari, făcându-le să uite un pic de grijile zilnice.

 

Pe lângă centrul din Sighet, Organizația Caritas oferă sprijin și programe și pentru persoane și familii sosite din Ucraina, care trăiesc în condiții grele în zona municipiului Baia Mare, respectiv Satu Mare.

 

În cadrul proiectului „Apel de Urgență pentru Ucraina”, în cursul anului 2023, organizația a asigurat servicii de informare pentru 485 de refugiați, 129 de persoane au beneficiat de tichete valorice pentru achiziționare de alimente, 40 de copii au participat la diferite programe educaționale, 47 de copii și adulți au frecventat orele de comunicare în limba română, 26 de persoane au reușit să se angajeze.

 

Pe lângă ajutorul asigurat refugiaților pe teritoriul județelor Satu Mare și Maramureș, Organizația Caritas, datorită partenerilor săi din străinătate, trimite regulat ajutor umanitar în Ucraina, pentru a ameliora situația grea în care se află cei rămași în țară.

 

Directorul general al organizației, dr. Ioan-Laurențiu Roman a afirmat că, în conformitate cu misiunea asumată, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare va continua să sprijine persoanele aflate în nevoie, deci și pe cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului, readucând speranța în viața lor.

 

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here