SOLD OUT – Radiografia adevăratului Cătălin Cherecheș, primarul vânzător de iluzii pentru propria imagine

4
2771
Cătălin Cherecheș

APEL LA RAȚIUNE. … traseul declarativ care pleacă de la „în afară de mine, mama e singurul om care poate să facă treabă pentru oraș” și ajunge la „Cătălin Cherecheș e singurul care știe și poate” stârnește o dilemă esențială: Până unde acceptați să coborâm? Cât de jos credeți că putem ajunge, tăcând?

 

Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, nu este un supraom, chiar dacă el crede și spune asta, public și repetitiv, ca un Ara neotropical convins că dacă articulează limbajul uman e parte a subspeciei Homo sapiens sapiens. Cherecheș este un om ca oricare altul, cu calități și defecte, cu deosebirea că el nu-și acceptă, recunoaște și, implicit, nu urmărește să-și corecteze defectele pentru că este egolatru, autocentric și narcisist.

 

Sigur, nu-i singurul așa. Dar el conduce un oraș. Și actele, faptele, reacțiile și spusele lui se repercutează asupra noastră, a tuturor trăitorilor în Baia Mare. Însă nu tulburările și nici modul în care primarul Cherecheș înțelege să-și desfășoare viața de administrator al urbei este subiectul acestei scrieri, ci decizia de a manipula informativ, oferind iluzii fără fond celor mai mulți dintre cetățenii pe care îi reprezintă.

 

Hainele cele noi ale împăratului

 

Strategia sa, care are câștig de cauză (vezi rezultatul electoral din 2016), se bazează pe adulația necondiționată (implicit, irațională), credulitatea, naivitatea și, da, lipsa de discernământ (prostia, chiar). Suspicionez că e convins că a atins chiar perfecțiunea artei de a emite proiecte iluzorii, prezentându-le ca pe fapte pe care le avem în față, sau care urmează să se îndeplinească într-un viitor extrem de apropiat.

 

Tactica asta pare inspirată din „Hainele cele noi ale împăratului”, povestea lui Andersen în care croitori pehlivani îl amăgesc pe dandy-mpărat că i-au croit cele mai fine haine din lume. Numai că în acest remake de proastă factură nu apare copilul care să strige: Împăratul e dezbrăcat! Votantul, nelămurit de nimeni că vorbele primarului n-au acoperire în argumente economico-financiare, că-s cel mult niște vise, e captiv, proslăvindu-l.

 

Și noaptea, când votantul adoarme, face baie în “Cel mai modern aquapark din România”, iar ziua merge la muncă în „Cel mai mare parc industrial din Europa de Est”… Doar când se trezește e sărac, de aceea a ajuns să prețuiască atât de mult visele. Iar primarul Cherecheș le oferă aceste vise cu bonomie, inspirație, carismă, abilitate, încrâncenare studiată a celui care “e singurul care știe și poate”. Ca un egolatru malefic.

 

În fapt, orașul a rămas un sat cu blocuri, înapoiat și repudiat, din care scapă cine poate. Toți dezgustați nu de Cherecheș și ce face și ce spune el, ci de tăcerea celor din jur. E similară, această tăcere, cu acceptarea unei situații fără nicio luptă. Spiritul lașului incorigibil. Mâine, citiți în continuarea acestui ciclu de scrieri despre adevărata față a lui Cătălin Cherecheș cine sunt vinovați de această situație. Acum, mă scuzați, îmi fac bagajul… Mă întorc în Baia Mare.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Bre „observatorule” vorbeşte în dreptul tău …
    N-o arde cu generalizări gen „familia Chereches este iubita de orasul Baia Mare” că un biet lingău ca tine nu e sinonim cu populatie întreguii urbe, capsici ?
    Fac ceva gros pe respectul tău pentru hoţi !

    • Da,Respect familia deputat dr.Chereches Viorica,primar dr.economist Chereches Catalin,greul a trecut,adevarul apare cat de curand,eliminarea din politica familiei Chereches nu a fost posibil.Clar.

  2. Domnule Catalin Vischi,oare la ora actuala Baia Mare poate da un primar mai bun,contracandidati lui Catalin Chereches nu poat calca pe urmele lui,familia Chereches este iubita de orasul Baia Mare,de Maramureseni.Eu personal am un respect pentru familia Chereches .

    • Incerc sa fiu decent desi e dificil. Nu toata lumea intelege textele dlui Vischi, unele fiind metafore, altele parabole si din cand in cand pamflete. Dl Vischi mai scrie si impotriva persoanele considerate indezirabile, ex GVZetea. Din vari motive dar si din haiducie. Nu scrie insa impotriva ziaristilor lingai si descurcareti gen Dobocan, Rusu, Pop. Si da, Baia Mare are cel putin 15 persoane mai capabile, si oneste sa fie primar. Va dau 2 nume: Dr Sabin Nemes-Bota si Milian Sopoian. Cat despre familia Chereches, ea are probleme cu duiumul de la „papa”cu apucaturile lui, la „maman” cu manerile ei si in final cu Catalin , teribilul „familiei”, cel care a facut de rusine un oras deja rahatit de alt prof universitar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ