SINECURĂ – “Yesmanul” primarului din Baia Mare, consilierul local Radu Ardelean, a fost miruit cu bine plătita funcție inventată special de director adjunct ADI Maramureș

1
2862
Radu Ardelean

VISUL POLITRUCULUI DEVENIT BUGETAR. … șșșt, lecturați în liniște, pentru că tot în liniște au făcut-o și ei. Să nu se audă. Dar, pentru că orice faci, mai devreme sau mai târziu se află, în acest caz auziți mai devreme, lucrarea fiind măiastru executată în aceste zile. Să aflăm, deci…

 

Consilierul local Radu Daniel Ardelean (42 de ani), președintele PNȚCD Baia Mare (structură politică a cărei filială județeană o controlează Ioan Doru Dăncuș, viceprimar 1 al municipiului reședință al Maramureșului, și din care face parte și primarul Cătălin Cherecheș), a fost numit în funcția de director executiv adjunct al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru servicii publice de apă şi de canalizare Maramureș.

 

Această funcție nu exista până acum, dar n-a fost un impediment: a fost creată special pentru Radu Ardelean, introdusă în organigramă, votată/aprobată, ura și la gară! O nouă funcție plătită din bani publici pentru o asociație cu (acum) 5 angajați, din care 2 sunt directori.

 

Cine e Radu Ardelean

 

Radu Ardelean (foto mic dreapta) se află la al doilea mandat de consilier local în Baia Mare (2016-2020 și 2020-2024, mereu dobândit în baza prizei la electoratul volatil al primarului Cherecheș – este înfipt mereu al doilea pe lista PNȚCD, după șeful său, Dăncuș, iar acesta îl are mereu candidat pe Întâiul Ales, primarul Cătălin Chereheș). El l-a flancat în funcția de director executiv adjunct al ADI Maramureș pe Nelu Vasile Șovre (director executiv din 2016) – Șovre este fostul primar PSD din Cernești, până în 2016, miruit cu această funcție publică, negociată cu Cherecheș de președintele PSD Maramureș, Gabriel Valer Zetea, după ce a pierdut alegerile din 2016 pentru un nou mandat.

 

Scriptic, directorul executiv ADI Maramureș este cel care conduce aparatul tehnic și ocupantul acesteia este numit direct de Consiliul Director, al cărui președinte este primarul Cherecheș, colegul de partid și șeful pe linie administrativă al lui Ardelean, cel numit acum director executiv adjunct. Pentru statisticieni, contabili și interesați, salariul directorului executiv al ADI Maramureș este de 5.900 lei/lei net (în mână). Al lui Ardelean va fi probabil de circa 5.500 lei net/lună. Bani buni pentru o sinecură. Ce face acest ADI Maramureș, aflați mai jos, acum aflați cine este Ardelean.

 

Radu Ardelean este cunoscut de observatorii forului deliberativ al aleșilor din Baia Mare (Consiliul Local), în care majoritatea simulează că decid în baza propriei opțiuni și spre binele exclusiv al cetățenilor, ca fiind cel mai fervent susținător (necondiționat) al propunerilor/impunerilor dictate de primarul Cherecheș. A rămas în istoria administrației locale momentul în care Ardelean a primit un sms chiar după ce primarul a scris ceva pe telefon și a intervenit lecturând cu telefonul în față, mimând că ceea ce spune vine de el. Yesmanul (aprobator necondiționat) perfect de la umbra PNȚCD-ului de odinioară, de acum angajat (ca și soția sa) la o instituție publică din subordinea Primăriei controlate de edilul Cherecheș (PNȚCD).

 

Ardelean, care în septembrie 2019 a fost cadorisit de șeful său politic, Ioan Doru Dăncuș, cu o altă funcție bine plătită din bani publici (cea de consilier personal al vicepreședintelui Consiliului Județean Maramureș, post pe care îl ocupa la acea dată Dăncuș, funcție remunerată cu circa 5.000 lei/lună net), a mai încercat să se angajeze în sistemul șefilor plătiților din banii statului și în urmă cu 4 ani, în postul de șef Birou Relații Publice al Vital SA (operatorul apă-canal controlat de primarul municipiului Baia Mare), însă pentru că erau probleme cu echivalarea diplomei din Italia înscrisă în CV-ul său (spun surse interne), precum și din cauza faptului că sinecura a fost devoalată public (considerăm), concursul a fost amânat/anulat.

 

Ce e ADI Maramureș și ce face (pe hârtie)

 

ADI Maramureş, este formată din Consiliul Judeţean Maramureş şi 54 Unităţi Administrativ Teritoriale: 2 municipii (Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei), 9 oraşe (Baia Sprie, Cavnic, Dragomireşti, Seini, Şomcuta Mare, Ulmeni, Târgu Lăpuş, Tăuţii Măgherăuş, Vişeu de Sus) şi 43 comune (Coaș, Coltău, Dumbrăvița, Groși, Vadu Izei, Valea Chioarului, Vișeu de Jos, Cicârlău, Recea, Ardusat, Bocicoiu Mare, Bicaz, Bistra, Botiza, Copalnic Mănăștur, Mireșu Mare, Oarța de Jos, Poienile de sub Munte, Remetea Chioarului, Repedea, Rona de Jos, Rona de Sus, Ruscova, Șișesti, Ariniș, Băița de sub Codru, Băsești, Călinești, Cernești, Ocna Șugatag, Satulung, Vima Mica, Boiu Mare, Cupșeni, Petrova, Săcălăşeni, Lăpuş, Sarasău, Suciu de Sus, Groşii Tibleşului, Remeţi, Sălsig şi Strâmtura).

 

Oficial, acest organism (ADI Maramureș) ar trebui să reglementeze și să gestioneze serviciul de alimentare cu apă și de canalizare prestat de operatorul-monopolist Vital SA, controlat de municipiul Baia Mare. Sigur, anomalia constă în faptul că atât organismul de reglementare (ADI Maramureș), cât și operatorul de apă-canal sunt controlate de primarul municipiului Baia Mare. Dar acesta este doar un detaliu pentru Oficiul Concurenței. Practic, ce face o asociație cu 5 angajați din care 2 sunt directori (Șovre – PSD și Ardelean – PNȚCD)?

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. un nimeni… la fel ca dancus, un alt nimeni notoriu…
    Ardelean e cel mai corupt politician pe care l-a avut baia mare, dupa mega coruptul de primar.
    Sa speram ca dna o sa isi faca treaba si va descoperi traficul de influenta, mita si toate ilegalitatile de pe vremea in care ardelean conducea comisia de urbanism, perioada in care datorita caracterulului lui corupt a mutilat orasul. Eu personal voi depune o plangere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here