SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ – În acest weekend, două spectacole, unul în premieră, la „Municipalul” din Baia Mare

0
173
„Blue Love”

PROGRAMUL SPECTACOLELOR. În acest weekend, Teatrul Municipal Baia Mare a programat două spectacole cu trei reprezentații. Astfel, sâmbătă, 6 aprilie, de la orele 10.00 și 11.30, la Teatrul de Păpuși Baia Mare este programat spectacolul pentru copii „Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, în regia artistică a lui Ciprian Huțanu. Din distribuție fac parte actorii Camelia Strat, Ruxandra Lăzărescu, Liliana Voș, Irina Oțoiu, Carmen Bulancea.

 

„O luptă parodică dintre bine și rău, surclasată de țesătura creării unui taraf configurat dintr-un măgar, un câine, o pisică și un cocoș care călătoresc spre Bremen pentru a-și susține spectacolul. O viziune scenică atractivă, în care animalele se subordonează îngerilor expulzați, care au fost trimiși pe Pământ ca să-și ispășească vina, ajutând animale. O parabolă despre năzuințele necuvântătoarelor, în ritm de rock and roll, într-o viziune nonconformistă.” – Ana Liliana Ilea.

 

Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

 

Sâmbătă seara, premieră

 

Tot sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare este programat în premieră spectacolul „Blue love”, text de Alexandra Sabrina Vanci, regia artistică Alexandra Sabrina Vanci și Eduard Bîndiu, scenografia Mihai Vălu, mișcarea scenică George Pop. În distribuție, actorii Alexandra Sabrina Vanci și Eduard Bîndiu.

 

„Blue love” sondează dinamica unei relații „perfecte”, în care exact lucrurile care au apropiat doi oameni, în timp, ajung să fie cele care îi îndepărtează, lăsând în urma lor răni de nevindecat. Îmbrățișarea de la început, plină de iubire, se transformă într-o încleștare dureroasă, iar portițele de evadare, în piste false care duc la tot mai multă neîncredere, frică și disperare.

 

Spectacolul „Blue love” este al doilea proiect propus în cadrul programului Teatru Prezent, în care actualitatea imediată e pusă în conexiune cu experiențele trecutului, pentru un viitor mai bun și sustenabil. Proiectele din cadrul acestui program urmăresc să lanseze un dialog cu publicul, atât în teatru, cât și în afara lui, precum și să se implice în rezolvarea problemelor comunității.

 

Spectacolul durează 80 de minute (fără pauză), este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani, iar prețul unui bilet este 30 de lei. Următoarele reprezentații sunt programate sâmbătă, 13 aprilie, ora 17.00 și miercuri, 17 aprilie, ora 19.00.

 

Duminică, seară de comedie

 

Duminică, 07 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal este programat spectacolul „Familia Pop”, o creație colectivă, după un text de Mihai Nae. Din distribuție fac parte actorii Rodica Pașca, Mircea Gligor, Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Dan Cordea, Aurora Prodan, Diana Podăreanu, Claudia Revan, Larisa Miskolczi,  Adriana Covaci, Andrei Han și Loredana Maghear.

 

O comedie cu buclucuri. Un ciubăr – simbol al comunității locale. O casă situată peste drum de cimitir. Vecinătate care infestează imaginația Familiei Pop cu strigoi. La poarta Occidentului nu ești primit cu brațele deschise. Însă acasă poți gusta plăcerile vieții la țară în compania ecosistemului Familiei Pop.

 

Spectacolul durează 90 de minute, iar biletele costă 25 de lei la categoria I (preț redus: 15 lei, pentru elevi, studenți și pensionari) și 20 de lei la categoria a II-a (preț redus: 10 lei).

 

* Foto: @Teatrul Municipal Baia Mare



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here