REACȚIE – Senator Dan Ivan: Apă cu noroi la robinetele băimărenilor. Unde sunt sutele de milioane de euro investite în rețelele de apă?

1
416

INVESTIȚII PENTRU JEG. 31 martie 2021, miercuri dimineață. Timp de aproape o oră, la robinetele multor băimăreni a curs apă cu… noroi. Un material video publicat pe Facebook de senatorul USR Maramureș, Dan Ivan, ne arată o apă maronie, imposibil de folosit în bucătărie. Demnitarul ironizează administrația băimăreană pentru lipsa de interes în rezolvarea problemei calității apei, în condițiile în care episodul nu este unul izolat. Paradoxal este că astfel de surprize ce îi determină pe băimăreni să își depoziteze din timp apă curată în bidoane, vin în contextul unor investiții foarte costisitoare realizate pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă din întreg județul.

 

“Timp de aproape o oră, câteva mii de băimăreni au așteptat ca apa noroioasă furnizată de VITAL să se limpezească. Unii nu au realizat aspectul mlăștinos al apei decât după ce au pornit dușul sau au pus ceainicul pe plită. Evident, nu a fost o mare problemă, pentru că băimărenii sunt obișnuiți cu poluarea, astfel că niște noroi în apă nu reprezintă mare lucru.

 

Mai revoltați sunt pentru faptul că prețul lichidului vital este extrem de mare față de calitatea oferită, deși în ultimii ani s-a investit foarte mult în infrastructura ce asigură apa în județ. Ne amintim că VITAL a implementat în perioada 2011-2015 un proiect cu cofinanțare europeană, în valoare de 120 milioane euro, iar în 2018 a fost demarat cel mai important proiect european din Maramureș, în valoare de 180 milioane euro, pentru realizarea a peste 400 km de rețea de apă.

 

Eu înțeleg că mai sunt conducte sparte și țevi ruginite, că pentru conducerea VITAL importante sunt încasările, iar consumatorii beneficiază doar de facturi și atât, că primarul Cătălin Cherecheș își aduce aminte la fiecare 4 ani de problema prețului apei, anunțând ieftinirea, timp de 5 minute, până îl votează fanii, dar de bun simț și de omenie ar fi ca băimărenii să simtă că societatea ce le furnizează apa nu își bate joc de ei. Până acum, nu am asistat la o conferință de presă în care cineva să își ceară scuze pentru disconfortul creat. Nu am văzut ca VITAL să asigure o revizie gratuită pentru microcentralele consumatorilor, de exemplu, sau montarea unui filtru în plus pe instalațiile de apă.

 

Poate am așteptări prea mari de la actuala administrație locală, dar cred că lucrurile pot fi îmbunătățite. În special atunci când vorbim de cetățenii simpli și de atitudinea față de aceștia”, a scris senatorul USR Dan Ivan pe pagina sa de Facebook.

 

M. C.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. ASTA adoram noi baimarenii, sa fim devalizati, sa fim furati , sa fim mintiti, sa fim umiliti, sa fim fraieriti (cu floricele cu balciuri cu luminite cu petece de asfalt cu activitati de fatada nimic de esenta si de viitor pentru aceasta urbe), tocmai de adulatul tovaras, doctor in economia sp…lor, cereches. Am ales o mizerie bem o mizerie, am ales o mizerie vom avea un viitor de mizerie, acest bufon in 9 ani nu a avut un proiect de viitor de alternativa si perspectiva pentru acest oras. Daca se inchide UAC, Aramis si Italsofa orasul nostru moare, intra in insolventa in bloc. Cine vede asta, cine intelege asta ?? Electoratul cerechesian ?? Format din camarila, dn romi, din naivi, din bunicute si femei excitate de povestile cu Ileana Cosanzeana si de aceleasi buchetele de flori caraghioase platite tot din banu nostru public. Oare institutiile abilitate, cei care se gudura si fac plecaciuni in fata lui si toti investitorii care au investit in mici afaceri in care si-au investit banii si sudoarea ca acest oras sa funtioneze, oare vad spre ce directie ne duce acest manipulator sarlatan ?? CHIAR TOTI inclusiv si „ilustri” nostri politicienii care se gudura in fata acestuia s-au infectat cu „orbul gainii” nu sunt constienti si rationali spre ce ne indreptam ??? Cand 12000 de oameni nu mai primesc salariu va puteti imagina ce se intampla cu toata reteaua comerciala si horeca a acestui oras?? Intra in colaps. Oare asta va doriti pentru copii si parinti vostri ?? SARACIE si NECAZURI ?? Daca asta intelegeti si numiti viitor, nu aveti decat sa continuati sa beti sa mirositi si sa suportati aceiasi mizerie si toate cele ce vor urma. Sustineti si adulati incontinuare acelasi doctor in sp…gi, caruia ii pasa de baimareni doar din vorbe, din manipulari si din promisiuni mincinoase. Nu stie nici macar sa joace sah deoarece nu are rabdarea si capacitatae sa inteleaga, sa anticipeze si sa dea valoare cuvantului VIITOR, decat prin povesti cu pesti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here