PROMOVARE TURISM – Tezaurul turistic al Maramureșului a câștigat inimile vizitatorilor Târgului Internațional de Turism TT Varșovia

0
389

MARAMUREȘ – VARȘOVIA. La invitația Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, județul Maramureș s-a alăturat standului național al României în cadrul celei de-a 29-a ediții a Târgului Internațional de Turism TT Varșovia, cel mai mare eveniment de profil din Polonia, care s-a desfășurat în perioada 23-25 noiembrie.

 

Din delegația județului Maramureș au făcut parte reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, ai Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș, ai Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, ai Ansamblului Folcloric „Doina Chioarului” din Șomcuta Mare, precum și meșterii populari Daniel Leș și Petru Codrea. Printre reprezentanții Consiliului Județean Maramureș în cadrul evenimentului s-a numărat și vicepreședintele instituției, Radu Trufan, care s-a arătat plăcut impresionat de organizarea standului național. După deschiderea oficială a târgului a urmat prezentarea țărilor și regiunilor participante, care a debutat cu o reprezentație pe scena principală susținută de Ansamblul Folcloric „Doina Chioarului”.

 

În cadrul evenimentului, eforturile delegației județene s-au concentrat pe promovarea imaginii județului Maramureș ca peisaj cultural unic, care îmbină elemente ale culturii tradiționale cu o ofertă turistică actuală și promite experiențe de neuitat. Numeroși oaspeți de seamă au vizitat pavilionul național al României pe parcursul celor trei zile, printre aceștia numărându-se și E.S. Dl. Cosmin Onisii – Ambasador al României în Republica Polonă, Terente Ciui – Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, Andrzej Gut-Mostowy – Secretar de Stat în Ministerul Sportului și Turismului din Republica Polonă și Tomasz Szypuła, președinte al Ptak Warsaw Expo. Aceștia au fost întâmpinați cu pâine, sare și bucate tradiționale, dar și cu căldura și ospitalitatea specifice maramureșenilor.

 

Vizitatorii standului național al României au avut ocazia de a veni în contact cu datinile și obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă, cu creația folclorică autentică și cu meșteșugurile olăritului și lemnăritului, dar și de a afla mai multe despre peisajele pitorești, resursele naturale și portofoliul generos al instituțiilor de cultură din județul Maramureș. Aceștia au apreciat în mod deosebit mândria cu care maramureșenii își promovează meleagurile, precum și angajamentul și respectul acestora față de moștenirea lor culturală.

 

Pornind de la premisa că, în ceea ce privește turismul de incoming, cetățenii polonezi se află în topul turiștilor străini care vizitează Maramureșul, delegația județului nostru a purtat discuții constructive cu numeroase agenții de turism și tour-operatori, cărora le-au fost prezentate oportunități și perspective de colaborare cu privire la potențialul turistic al județului Maramureș.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here