PROGRAM – În weekend, trei spectacole la Teatrul de Păpuși și la Municipal: „Petrică și Lupul”, “Mr. Schrödinger” și “Migraaanți!!!”

0
117

SPECTACOLE. Sâmbătă, 25 mai, de la ora 10.00 și de la ora 11.30, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși din Baia Mare să vizioneze spectacolul „Petrică și Lupul”, regia Iulian Bulancea, o misterioasă poveste, imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev. Un copil năstrușnic, animale prietenoase, muzica frumoasă si umbre captivante vă invită la aventura copilăriei: cum să-ți învingi frica? Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși și durează 60 minute (fără pauză).

 

Tot sâmbătă, 25 mai, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal se va juca spectacolul “Mr. Schrödinger”, regizat de Andrei Dinu, inspirat din scrierile lui Edgar Allan Poe. “Simți că nu mai ai aer, că rutina îți dă viața peste cap? Simți că ești înconjurat de ziduri din toate părțile și nu ai nicio portiță de scăpare? Atunci, cu siguranță, faci parte din Corporația Schrödinger…”. Spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 16 ani, se joacă cu publicul pe scenă și durează 100 minute (fără pauză).

 

Duminică, 26 mai, de la ora 19.00, Teatrul Municipal vă invită la spectacolul “Migraaanți!!!” de Matei Vișniec, regia Radu Dinulescu, cea mai recentă premieră a teatrului băimărean. “Traficanți cu sânge rece, victime, condiții inumane de viață, toate sunt reflectate într-o lumină tăioasă. Oroarea de război deschide cale migrației spre o democrație, care șchioapătă atunci când vine vorba despre libertăți, drepturi și nevoi”. Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă și durează 120 minute (cu pauză).

 

Prețul biletelor la spectacolele Teatrului Municipal: 5 lei la secția Păpuși, 15 lei preț întreg și 10 lei  preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here