PROCESUL-ELASTIC – Pentru că nici la termenul din mai martorii ceruți de primarul Cherecheș nu s-au prezentat, instanța îi citează cu mandate de aducere: mai sunt 333 de zile până la prescripție

2
5456
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

MAI E UN PIC, HAI CĂ SE POATE! În apelul de la Curtea de Apel Cluj al procesului-elastic, în care primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a contestat decizia instanței de fond, care l-a condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, martorii citați (Liviu Bala și Radu Țolaș), ceruți spre a fi audiați tocmai de edil, nu s-au prezentat nici la termenul din 25 mai.

 

În consecință, completul de doi judecători, care a încuviințat apărării inculpatului Cherecheș reaudierea a 7 martori (!), a amânat cauza pentru o nouă dată, fixată în 16 iunie 2023, dispunând revenirea cu procedura de citare a martorilor, pe numele cărora se vor emite mandate de aducere.

 

Așadar, la jumătatea lunii viitoare urmează al 15-lea termen din apel, un apel metamorfozat în al doilea proces pe fond, în care se fac adrese, se citează și poate se și audiază martori.

 

Până la precripția răspunderii penale (adică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată primarul Cherecheș și pentru care a fost condamnat pe fond la 5 ani de închisoare) au mai rămas (astăzi) 333 de zile (reamintim celor interesați că pe site-ul ziarului 2mnews a fost postat un contor care indică în timp real cât a mai rămas până la previzibilul deznodământ: prescrierea).

 

În urmă cu o lună, la 26 aprilie 2023, s-au împlinit 7 ani de când a fost generat acest proces, prin reținerea de către DNA Cluj a primarului Cătălin Cherecheș pentru luare de mită.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here