PREMIERĂ PENTRU MARAMUREȘ – Primii studenți ai UMF Cluj-Napoca – Extensia Baia Mare au marcat deschiderea anului universitar 2023-2024

0
516

ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ – BAIA MARE. La Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc Ceremonia de deschidere a anului universitar 2023-2024 a UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – Extensia Baia Mare, moment care a marcat un pas important în dezvoltarea mediului academic al județului Maramureș.

 

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a vorbit despre parcursul proiectului, precum și despre importanța acestuia atât pentru dezvoltarea județului, cât și pentru a asigura resursa umană specializată în domeniul medical, atât de necesară în unitățile medicale din Maramureș.

 

„Astăzi, la 2 ani de când am început discuțiile privind deschiderea unei extensii a UMF Cluj-Napoca în Baia Mare, avem deja primii studenți care timp de 4 ani vor urma studiile la programul Asistență Medicală Generală în Baia Mare, fără a mai fi nevoiți să plece la Cluj-Napoca pentru studii. Vom continua să investim în acest proiect, pentru a-l dezvolta la un alt nivel și am încredere că astfel Maramureșul va deveni un reper pe harta județelor în care se formează specialiști în domeniul medical”, a transmis președintele administrației județene în cadrul ceremoniei de astăzi.

 

Succesul acestui proiect este confirmat și prin faptul că au fost înscriși 3 candidați pe un loc la specializarea de Asistență Medicală Generală, competiția fiind mai mare ca la Cluj-Napoca pe acest program de studiu.

 

Prezentă la deschiderea oficială a anului universitar 2023-2024 a UMF Cluj-Napoca – Extensia Baia Mare, doamna prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca, a vorbit despre reușita acestui proiect, precum și despre istoria acestei universități de prestigiu, care de mai bine de 150 de ani pregătește specialiști în domeniul medical, oameni care au grijă de sănătatea cetățenilor.

 

„De mai bine de 150 de ani, în fiecare an, facultatea și universitatea noastră își deschide porțile campusului din Cluj-Napoca pentru un nou an universitar, iar în acest an bucuria este și mai mare, pentru că marchează un reper important în istoria universității noastre, și anume inaugurarea extensiei Facultății de Medicină de la Baia Mare. Doresc să le mulțumesc partenerilor noștri în această inițiativă, Consiliului Județean Maramureș și domnului președinte Ionel Bogdan, Primăriei Baia Mare și domnului Cătălin Cherecheș, Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare și domnului manager Alexandru Oros, pentru sprijin, implicarea deosebită și entuziasmul cu care au făcut posibil acest demers”, a transmis doamna prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca.

 

La ceremonia de deschidere au fost prezenți și reprezentanți ai conducerii UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca: prof. dr. Șoimița Mihaela Suciu – decan al Facultății de Medicină, prof. dr. Olga Hilda Orășan – prodecan Facultatea de Medicină, prof. dr. Carmen Mihaela Mihu – prorector UMF, prof. dr. Sorin Claudiu Man – prorector, prof. dr. Radu Nicolaie Oprean – prorector, prof. dr. George Călin Dindelegan – prorector, Liliana David – director al extensiei programului de studiu Asistență Medicală Generală din Baia Mare, Alexandru Oros – managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice din Maramureș.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here