DEVOALARE – Implicarea (și) în domeniul construcțiilor a lui Vladimir Iacob, antreprenorul care controlează Aramis, cea mai mare firmă din Maramureș

0
2224

ECONOMIE – MARAMUREȘ. Vladimir Mihai Iacob, antreprenorul care controlează cea mai mare firmă din județul Maramureș, Aramis Invest (prima din istoria economică locală care a reușit anul trecut să treacă de pragul de afaceri de 2 miliarde de lei/an), a dezvoltat și alte afaceri mai puțin mediatizate decât cea din industria mobilei. Astfel, el a creat, prin intermediul mai multor firme, afaceri în domeniile logistică, confecții metalice (tot pentru industria mobilei), IT, dar și în construcții, unde deține controlul sereleului Investa CCI din Baia Mare, societate specializată în construcția clădirilor, care în 2014 a absorbit firma AGIFCO SA.

 

Investa CCI, unde antreprenorul Iacob (62 de ani, originar din municipiul Bistrița) deține 54% din părțile sociale și îi are ca asociați pe Marius Șelescu (36% – 66 de ani, originar din municipiul Craiova, asociatul său din Aramis Invest), Sorin Sebastian Potânc (5%) – a fost unul dintre cei 5 administratori ai Parcuri Industriale Maramureș SA numiți la înființarea firmei CJ Maramureș – și Muntean Ioan (5%) – fost administrator al AGIFCO în perioada în care firma era în proprietatea familiei Tuș (Florentin Nicolae Tuș și Paula Monica Tuș dețineau aproape 60%), a Corneliei Grigoraș (17,4%) și  a Investa CCI (23%) -, care este și administratorul desemnat al societății de construcții, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 14,25 milioane de lei (în scădere după boom-ul din 2021, de 24,08 milioane de lei, când a realizat a 4-a cifră de afaceri din istoria firmei, după cele din anii 2014, 2015 și 2009). Investa CCI activează cu 86 de angajați.

 

De asemenea, Iacob mai deține (împreună cu soția sa, Cristina Maria Iacob) și o altă firmă de construcții, fondată în urmă cu 5 ani, dar ținută deocamdată în „adormire economică” (fără cifră de afaceri): Hestia MCMV SRL, înregistrată tot în Baia Mare.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here