PLAN – Administrația județeană și cea a Băii Mari vor să construiască, până în 2023, pasaje supraterane la Clubul Văcarilor și Italsofa

0
953

PASAJE SUPRATERANE. Consiliul Județean Maramureș și Primăria Baia Mare mai încheie un parteneriat (după cel care vizează plata studiului de fezabilitate pentru centura rutieră ocolitoare a municipiului), pentru a plăti 60.000 de euro (în procente egale, 50% administrația județeană, 50% administrația municipală) pentru studiile de fezabilitate necesare construirii a două pasaje supraterane în zonele Clubul Văcarilor și fabrica Italsofa, pentru fluidizarea traficului rutier dintre Baia Mare și Recea și Baia Mare și Groși.

 

Conform planului, cele două pasaje vor fi conectate la centura metropolitană, fiind puncte de legătură importante între Baia Mare și varianta ocolitoare a municipiului. Zonele au fost alese pentru că la orele de vârf traficul rutier este extrem de aglomerat.

 

Execuția lucrării se va face printr-un parteneriat cu CNAIR, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), a anunțat președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, care a precizat că obiectivul administrației județene este ca aceste două pasaje să fie funcționale în anul 2023.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here