PARTENERIAT – Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, moderator al Conferinței „Ziua Profesiilor Liberale din România”

0
178
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator PNL de Maramureș

DIALOG. Miercuri, 1 noiembrie 2023, în cadrul unui parteneriat productiv, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României împreună cu Uniunea Profesiilor Liberale din România a organizat, la Palatul Parlamentului, cea de a XVI-a ediție a Conferinței „Ziua Profesiilor Liberale din România”.

 

Sunt onorat că am fost desemnat ca moderator al celei de a XVI-a ediții a Conferinței Ziua Profesiilor Liberale din România, eveniment prestigios organizat în acest an de Comisia Juridică a Senatului și Uniunea Profesiilor Liberale din România, a menționat senatorul maramureșean Cristian Niculescu-Țâgârlaș (PNL).

Tema evenimentului s-a referit la proiectul de lege privind expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară și a avut ca scop realizarea unui dialog între reprezentanții asociațiilor de profesii liberale și autoritățile publice centrale cu responsabilități și competențe în domeniul de reglementare a expertizei tehnice judiciare și extrajudiciare, particularitățile expertizei pentru diferitele profesii liberale, precum și crearea unui cadru juridic adecvat în domeniu, care să contribuie la eficientizarea actului de justiție în beneficiul cetățenilor.

 

La eveniment au participat președinții asociațiilor ce cuprind membrii profesiilor liberale, membre sau nemembre ale Uniunii Profesiilor Liberale din România, deputați și senatori membri ai comisiilor juridice, de disciplină și imunități ale celor două camere ale Parlamentului, reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai instituțiilor care au în domeniul lor de activitate expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară sau au legătură cu aceasta.

 

Scopul acestui eveniment a fost de a crea un dialog constructiv între asociațiile de profesii liberale și autoritățile publice centrale responsabile de reglementarea expertizei tehnice în justiție, analiza principiile fundamentale care stau la baza expertizei tehnice precum și particularitățile specifice fiecărei profesii liberale. Prin implicarea asociațiilor de profesii liberale și a autorităților publice centrale, vom crea un cadru legal care să răspundă nevoilor și cerințelor actuale ale cetățenilor, a subliniat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, moderatorul conferinței.

Biroul parlamentar al senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here