OFICIAL – Reuniune a autorităților implicate în aplicarea Legii privind venitul minim de incluziune

0
161

VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș organizează cu sprijinul Instituției Prefectului, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).

 

Astfel, în 25 octombrie, Instituția Prefectului va găzdui întâlnirea de informare cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul căreia directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială va prezenta materialele de informare și etapele ce urmează a fi implementate.

 

Acest eveniment face parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI, activități organizate în fiecare județ în parte de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM).

 

Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.

 

VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.

 

* Foto generică: @pbs.org

 

AJPIS Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here