OFICIAL – DSV Maramureș: Cele 8 locații din județ unde se fac examene trichineloscopice (și prețul) pentru porcii sacrificați în gospodăriile populației cu ocazia sărbătorilor de iarnă

0
297

EXPERTIZAREA CĂRNII DE PORC – MARAMUREȘ. În această perioadă a anului la nivelul gospodăriilor populației se sacrifică un număr considerabil de porci destinați prelucrării într-o gamă diversificată de preparate tradiționale, ce se consumă cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Pentru a preveni evenimentele neplăcute care pot apărea prin consum de carne neexpertizată, reamintim câteva reguli de bază conexe acestei activități pe care populația trebuie să le urmeze:

 

  • carnea și preparatele din carne obținute la nivelul gospodăriilor este/sunt destinată/destinate doar consumului familial și nu este permisă comercializarea acestora;
  • se sacrifică doar animalele sănătoase care nu prezintă semne de boală;
  • după sacrificarea porcilor și înainte de a consuma din carnea acestora este obligatorie executarea examenului trichineloscopic de către medicul veterinar. Odată cu proba destinată efectuării examenului trichineloscopic prezentați și crotaliile animalului sacrificat, pentru ca acesta să fie scos din baza națională de date (B.N.D.);
  • în cazul depistării parazitului Trichinella Spiralis întreaga cantitate de carne se supune denaturării/distrugerii, iar proprietarul animalului poate beneficia de despăgubire la valoarea de piață, cu condiția ca animalul să fie identificat, evidențiat în BND iar cel care solicită despăgubire să fie proprietar al animalului.

 

În cazul în care sacrificați porcul crescut de către membrii ai familiei care locuiesc într-o altă localitate, luați legătura cu medicul veterinar din localitatea respectivă și solicitați eliberarea “buletinului de examinare”, care atestă că a fost efectuat examenul trichineloscopic cu rezultat negativ, iar carnea este bună pentru consum.

 

Examenele trichineloscopice se pot efectua la medicii veterinari de liberă practică precum și la toate Circumscripțiile Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în orașele din județul Maramureș:

• Baia Mare – în incintă Piața Izvoare;

– pe strada Victor Babeș, nr. 132 (lângă Școala Victor Babeș);

• Baia Sprie – în incintă Piața Agroalimentară;

• Târgu Lăpuș – în demisol la spitalul orășenesc;

• Seini – Piața Unirii, nr. 26, ap. 1;

• Vișeu de Sus – în incintă Piața Agroalimentară;

• Borșa – în incintă Piața Agroalimentară;

• Sighetu Marmației – în incintă Piața Agroalimentară.

 

Evitați achiziția de carne sau preparate din carne din locații neautorizate/neînregistrate sau de la persoane necunoscute.

 

Tariful pentru efectuarea examenului trichineloscopic (la Circumscripțiile Sanitar Veterinare menționate anterior) este de 28,56 lei.

 

Dr. Dănuț Crișan – director executiv DSVSA Maramureș, Dr. Sima Sirtonius – comunicator DSVSA Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here