VOLEI – Explorări Baia Mare câștigă cu Unirea Dej, un meci dramatic, decis în prelungirile celui de-al 5-lea set, și termină campionatul pe locul 7

0
221

VICTORIE. În ultimul meci pe care l-au disputat în această ediție de campionat, în Grupa valorică 5-8, la CS Unirea Dej – CS Știința Explorări Baia Mare au avut nevoie de aproape 2 ore de joc intens pentru a decide câștigătoarea. Până la urmă au învins băimărenii, după o revenire fantastică, întorcând scorul după ce au fost conduși cu 2-0 la seturi: Unirea Dej – Explorări Baia Mare 2-3 (25-22, 25-23, 12-25, 19-25, 17-19).

 

Primele două seturi, au arătat două echipe care au mers cap la cap până la jumătatea seturilor. În primul set, dejenii s-au distanțat la 2-3 puncte, avantaj pe care l-au păstrat până la final, iar în al doilea set a fost rândul băimărenilor să preia conducerea (19-17, 22-21), dar Unirea a revenit și a câștigat din nou (25-22). A fost momentul în care Explorări a jucat o strategie desprinsă din poker, all in, riscând totul și câștigând într-o manieră entuziasmantă. A fost cel mai scurt set din meci, finalizat în doar 17 minute și în care elevii antrenorului Marius Botea a condus detașat, de la un capăt la altul (12-5, 19-8, 25-12).

 

Tensiunea și echilibrul au revenit în ultimele două seturi ale meciului arbitrat de Robert Toader și Andrei Dan. Setul 4 i-a avut din nou la conducere pe băimăreni (9-6, 16-13, 20-17), apoi Unirea a încercat să revină, apropiindu-se la 2 puncte (21-19), dar băimărenii punctează de 4 ori consecutiv și închid setul (25-19). Setul decisiv s-a sfârșit în prelungiri, de parcă tensiunea nu s-ar fi cumulat suficient. La 7-7, dejenii preiau conducerea și merg la 9-8, apoi se distanțează la 2 puncte (11-9, 12-10), dar băimărenii nu cedează, strâng rândurile și preiau conducerea, 16-15, pentru a încheia setul și meciul cu 19-17.

 

O victorie care nu schimbă datele principale ale grupei, Explorări încheie pe 7, iar Unirea pe 6 (cu 34 de puncte), dar care duce echipa din Baia Mare la 29 de puncte, anulând practic orice șansă (chiar și teoretică) de a pierde locul în dauna clujenilor (care aveau 26 de puncte și un meci de disputat cu Dinamo, liderul detașat al grupei). În plus, un campionat atipic, sub semn pandemic, finalizat de echipa băimăreană cu 4 victorii din cele 6 meciuri disputate în Grupa valorică 5-8.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here